O delegaţie de jurnalişti orădeni a fost prezentă timp de două zile într-o vizită de lucru la Parlamentul European din Bruxelles, graţie europarlamentarului Emilian Pavel. Alături de aceştia au fost colegi din ţară şi membri PSD.

 

În perioada 7 şi 8 noiembrie, europarlamentarul Emilian Pavel a condus o delegaţie formată din jurnalişti din Bihor, Cluj, Satu Mare, Bistriţa-Năsăud şi Prahova, care a efectuat o vizită de lucru la Parlamentul European. Aici Alina Dinu, din partea secretariatului general al Parlamentului European, a explicat modul în care sunt formate alianţele politice la nivelul instituţiei, dar şi care este parcursul unei iniţiative legislative, de la propunerea de către Comisia Europeană până la votarea acesteia în Parlament fiind necesari aproximativ trei ani.

În Parlamentul European lucrează 7.000 de funcţionari din care aproximativ 200 de români (în afară de politicieni şi consilierii acestora), astfel, că în fiecare zi prin instituţie trec aproximativ 10.000 de persoane, incluzând parlamentarii şi vizitatorii.

Vizita la Parlament a fost urmată de o vizită la Parlamentarium, un muzeu interactiv ce îşi propune să vă ajute să trăiţi experienţa politicii europene. Cu ajutorul unui ghid multimedia portabil, vizitatorii îşi pot calcula singuri timpul pe care urmează să-l petreacă în muzeu, exponatele ilustrând perioada de la formarea Uniunii Europene până la actuala componenţă a Parlamentului.

Cu această ocazie, Emilian Pavel a prezentat o nouă iniţiativă a Comisiei Europene pe care o susţine ce îşi propune garantarea competenţelor minime de bază: scris, citit, calculat şi competenţe digitale.

„Iniţiativa Comisiei Europene a pornit de la o realitate cruntă: aproximativ 70 de milioane de europeni - adică aproape toată populaţia Franţei, nu au în acest moment noţiuni elementare de scris, citit sau calculat. Despre abilităţile digitale nici nu are rost să vorbim în acest caz... Aceşti oameni se află într-un risc permanent de şomaj, chiar dacă au în prezent un loc de muncă, cât şi de sărăcie, iar eu cred că ei trebuie sprijinţi cât mai urgent!”, a declarat europarlamentarul. Jurnaliştii au avut timp şi de un program de relaxare, vizitând oraşul Bruges al cărui centru istoric este monument UNESCO.

Activitatea europarlamentarului poate fi urmărită aici http://www.europarl.europa.eu/meps/ro/129256/EMILIAN_PAVEL_activities.html.