Protocol de colaborare între PNL şi PSD

Preşedintele PNL Bihor, senatorul Cornel Popa, şi liderul PSD Bihor, senatorul Ioan Mang, preşedintele PSD Bihor, au anunţat ieri, la pensiunea Silver din comuna Sâmbăta, semnarea unui Protocol de colaborare la nivel judeţean între cele două filiale, având ca obiectiv susţinerea unor proiecte de interes local ale cetăţenilor bihoreni. Cele două partide au desemnat echipe de negociatori, care vor elabora textul final al protocolului de colaborare în termen de o săptămână. Acesta ar urma să prevadă colaborarea între cele două partide la nivelul consiliilor locale, orăşeneşti şi municipale, precum şi în Consiliul Judeţean Bihor, pentru susţinerea proiectelor administraţiilor locale, promovarea şi apărarea intereselor judeţului Bihor, prin demersuri comune la nivel parlamentar şi guvernamental, susţinerea proiectelor care asigură cofinanţarea necesară pentru implementarea fondurilor europene, precum şi derularea unor "demersuri comune pentru stoparea abuzurilor Guvernului Boc şi a reprezentanţilor guvernamentali în teritoriu". Prin acest demers, liberalii îşi întăresc poziţia atât la nivelul Consiliului Judeţean Bihor, cât şi la nivelul Consiliului Local Oradea, asigurându-se că proiectele propuse de ei nu vor mai putea fi respinse. În aceste condiţii, singurii care vor mai face opoziţie vor fi aleşii PD-L, fără să poată schimba, însă, ceva.

 

Tokes acuză biserica ortodoxă şi cea catolică de ignoranţă

Europarlamentarul Laszlo Tokes a prezentat, ieri, două noi liste cuprinzând 24 de preoţi reformaţi identificaţi drept colaboratori ai fostei Securităţi. În liste sunt precizate numele lor conspirative şi numărul hotărârii CNSAS care le confirmă statutul de turnător. "Continuarea acestor dezvăluiri vine să împlinească schimbarea de regim care a avut loc în anul 1989. Prin tăcere nu facem decât să asigurăm continuitatea comunismului în societate, iar acţiunile noastre fac parte din procesul început acum 20 de ani, la Revoluţie", a declarat Tokes. Acesta susţine că dezvăluirea numelor foştilor securişti a declanşat o "campanie duşmănoasă" împotriva sa. Laszlo Tokes consideră că lustraţia în rândul bisericii reformate trebuie continuată. "Noi nu suntem ortodocşi. Noi trebuie să ne confruntăm cu trecutul într-un mod cinstit. În opinia mea, credinţa şi adevărul sunt sinonime", a declarat europarlamentarul. Acesta susţine că atât Biserica Ortodoxă Română, cât şi cea Romano-Catolică dau dovadă de ignoranţă cu privire la lustraţie, refuzând să facă publice numele preoţilor care au fost colaboratori ai Securităţii.

 

 

Voiau sinagoga ortodoxă din Oradea

Pe de altă parte, Laszlo Tokes s-a declarat nemulţumit de faptul că nu a reuşit să obţină, pentru Universitatea Partium, dreptul de administrare asupra Sinagogii ortodoxe de pe strada Primăriei. "Am purtat negocieri timp de aproape 10 ani cu conducerea comunităţii evreilor din România şi din Oradea pentru dobândirea dreptului de a folosi sau chiar pentru a putea cumpăra sinagoga de lângă Universitatea Partium, pentru a o folosi în scopuri culturale. Din nefericire, nu am reuşit, sinagoga fiind dată administraţiei locale", a precizat Tokes, care a adăugat că nu ştie ce s-a întâmplat în culisele acestor negocieri, dar dacă sinagoga ar fi intrat în posesia Universităţii Partium ar fi fost "păstrată amintirea evreilor din Oradea".