Așa cum obișnuiește de ani buni la începutul primăverii, Oradea Toastmasters își invită prietenii sâmbătă, 4 martie, la Concursul de discursuri internaționale și evaluări de discursuri. Evenimentul se va desfășura la Hotelul Ramada, de la ora 12.00, însă primirea invitaților se va face începând cu ora 11.30.

 

Sub genericul „Discursuri de mărțişor”, evenimentul va fi un bun prilej pentru organizatori de a-și răsfăța invitații cu discursuri savuroase și evaluări pline de învățăminte.

„Vom descoperi împreună cum se învinge frica de vorbit în public și cum se descătușează energia într-o sală, printr-un discurs electrizant. Ne vom îmbogăți cu vorbe care ne vor fi inspirație și motivație în cel mai viu sezon al anului.

De fapt, ne vom bucura de faptul că vom fi împreună, de venirea primăverii și ne vom încărca bateriile din curajul și entuziasmul colegilor care se vor duela în cuvinte. Promitem o zi memorabilă și savuroasă, o zi cu… discursuri de Mărțișor”, anunță Laura Chirila, vicepreşedinte Relaţii Publice, Oradea Toastmasters.

Probele concursului vor fi susţinute atât în română, cât şi în engleză. Câștigătorii primelor două locuri din fiecare secțiune vor concura în data de 8 aprilie la Concursul Ariei H2, care va avea loc la Timişoara.

„Clubul Oradea Toastmasters ne oferă tuturor cel mai bun mediu de învățare pozitivă şi de suport reciproc, prin intermediul căruia fiecare dintre noi îşi dezvoltă abilităţile de comunicare şi de leadership. Toate aceste aspecte duc la dezvoltarea personală, profesională și la creşterea încrederii în sine”, mai spune Laura Chirila.

Înfiinţat în anul 2010, clubul Oradea Toastmasters este un atelier practic, care oferă tuturor membrilor șansa de a-și dezvolta abilitățile de a vorbi în public și leadership, într-o atmosferă pozitivă și prietenoasă. Întâlnirile clubului au loc săptămânal, în fiecare miercuri, de la ora 19.15, în Sala Bordeaux a Hotelului Ramada (Calea Aradului, nr. 9).

Participarea la ședințe este liberă!