Asociația Nevăzătorilor din România - Filiala Interjudețeană Bihor -Sălaj organizează, în perioada 22-28 mai 2017, cea de-a XXVI-a ediție a Maratonului Cultural pentru Nevăzători „Zilele Homer”. Nevăzătorii, copii nevăzătorilor şi însoţitorii acestora vor avea intrare gratuită la spectacolele înscrise sub acest generic.

Deschiderea maratonului cultural „Zilele Homer” va avea loc luni, 22 mai, la sediul filialei din Oradea, urmată, la ora 12.30, de un concurs de cultură generală pe skype. Seara, de la ora 19.00, actorii Teatrului „Regina Maria” vor prezenta pentru nevăzători spectacolul „Scripcarul de pe acoperiș”, adaptare dupa romanul lui Ken Kesey. Marți, de la ora 13.00, la Facultatea de Litere a Universității din Oradea, Pavilionul C - parter, va avea loc recitalul câștigătorilor ediției a XXVI-a a Festivalului „Pașii profetului”, urmat de lansarea ediției a II-a a antologiei scriitorilor nevăzători „Constelația Homer”. Va prezenta scriitorul Radu Sergiu Ruba. În aceeași zi, de la ora 15.30, se va desfășura ședința Comisiei de cultură și presă a ANR, iar de la ora 18.30, este programată festivitatea de premiere la ediția a XXVI-a a Festivalului Internațional de Creație Literară pentru Nevăzători „Pașii profetului”, la restaurantul „Silena” din Băile Felix, urmat de concertul cântărețului nevăzător George Nicolescu. Miercuri, 24 mai, de la ora 10.00, în Băile Felix, la Hotel Padiș, este programată ședința Consiliului Director Național. Joi, 25 mai, între orele 13.00-16.00, în Piața Unirii, nevăzătorii sunt invitați la târgul pentru  ONG-uri active „SociONGFest”. Seara, de la ora 19.00, la Teatrul „Regina Maria” Oradea, se va juca spectacolul „În plină glorie”, de Quilter, în timp ce la Filarmonica de Stat Oradea, tot de la ora 19..00, va fi prezentat un concert vocal-simfonic. Vineri, 26 mai, de la ora 12.00, va avea loc un curs de inițiere în calculatoare, sâmbătă, 27 mai, nevăzătorii sunt invitați, de la ora 10.00, să viziteze Cetatea Oradea, iar seara, de la ora 19.00, la Teatrul „Regina Maria”, la spectacolul „Desculț în parc”, de Neil Simon-sala „Arcadia”.

Ediția din acest an a „Zilelor Homer” se va încheia duminică, 28 mai, cu spectacolul „Mizantropul”, de Moliere, care va fi prezentat de actorii Teatrului „Szigligeti” Oradea, de la ora 17.00.