În satul Sărand, izvoarele de apă potabilă şi mare parte din fântâni din curţile cetenilor secătuiesc. Intrând în sat, se poate vedea zilnic cum ţăranii de aici cară apă cu butoaie, cu bidoane şi cu găleţi de la o fântână. Fără apă nu se poate trăi, dar nici fântâna aceasta la care vin foarte mulţi locuitori din Sărand nu poate face faţă cerinţelor. De mult timp se vorbeşte despre această problemă, la nivel de comună, plângeri s-au făcut şi la judeţ despre necesitatea introducerii apei în casele Sărăndanilor. Solicitarea lor se justifică cu atât mai mult cu cât rezolvarea aducţiunii apei în sat în condiţiile lor de relief avantajoase s-ar putea realiza fără costuri deosebit de mari. Explicaţia este că cele peste 150 de gospodării ale satului sunt situate pe o singură stradă "în pantă". În amonte de sat, aşa cum mărturisesc cetăţenii, există posibilităţi de forare pentru a scoate la suprafaţă apa şi apoi dirijată gravităţional pe principiul vaselor comunicante prin conducte, acolo unde ea este necesară, adică în casele oamenilor. Iar consumul, bineînţeles, să se facă contorizat. Dar cineva trebuie să se ocupe de acest lucru, fiindcă timpul trece şi suferinţele rămân. Au dreptate sătenii din Sărand când spun că acest lucru ar veni în sprijinul creşterii gradului de civilizaţie, a nivelului de trai şi de confort. Organele de resort, însă, ar trebui să-şi asume la modul cel mai serios sarcina modernizării satelor şi să nu amâne rezolvarea concretă a problemei de pe un an pe altul. Până atunci oamenii îşi cară apa cu sacaua, animalele îndură sete, producţia de lapte scade, iar consecinţele epidemiologice sunt iminente.