Aproape cinci procente, respectiv 3.781 dintre vehiculele verificate tehnic în trafic în anul 2016 de inspectorii Registrului Auto Român prezentau pericol iminent de accidente, maşinile având, printre altele, defecţiuni grave la sistemele de frânare şi direcţie, potrivit Registrului Auto Român.

 

„Aproape 5 procente (3.781) dintre vehiculele verificate tehnic în trafic anul trecut de inspectorii Registrului Auto Român prezentau pericol iminent de accidente. Mașinile aveau defecțiuni grave la sistemele de frânare și direcție, la punți şi fuzete. Registrul Auto Român a verificat anul trecut în trafic nu mai puțin de 76.678 de vehicule în toată țara. Dintre acestea, la aproximativ 50% s-a depistat cel puțin o neconformitate tehnică. Din punct de vedere al siguranței rutiere însă, procentajul de respingere al vehiculelor neconforme a fost 37,42%”, potrivit unui comunicat de presă al Registrului Auto Român.

Directorul general al Registrului Auto Român, George-Adrian Dincă, a menționat că rezultatele controalelor desfășurate în trafic nu reflectă starea generală a parcului auto din România, deoarece echipajele mixte RAR - Poliție opresc pentru verificare doar acele vehicule care sunt susceptibile de a prezenta defecțiuni.

În urma testărilor, la 25,11% dintre autovehiculele verificate inspectorii RAR au constatat neconformități legate de poluare.

Din totalul vehiculelor verificate, 2,65% au fost neconforme din punct de vedere al dovezii de efectuare a inspecției tehnice periodice (dovada de efectuare a ITP expirată, dovezi de efectuare a ITP false).

Din totalul vehiculelor verificate în întreaga țară aproximativ 23,78% au fost mai vechi de 15 ani, 33,23% aveau între 11 și 15 ani, iar 12,58% aveau între 9 și 10 ani. Au fost oprite și vehicule mai noi: 5,38% aveau între 1 și 3 ani și 25,03% între 4 și 8 ani.

Procentajul de respingere în funcție de vechime arată că 60,54% dintre vehiculele mai vechi de 15 ani au prezentat diferite neconformități, față de 43,40% dintre cele cu vârsta cuprinsă între 6 și 8 ani sau 28,24% la cele mai noi de 3 ani.