Persoanele care au muncit în grupele I şi II de muncă, precum şi în condiţii deosebite sau speciale trebuiau să beneficieze, începând de la 1 ianuarie 2016, de o majorare a pensiei, prevăzută de Legea 192/2015. Din păcate, acest lucru nu s-a întâmplat din cauza faptului că nu au fost definitivate anumite detalii tehnice la nivel naţional, reprezentanţii Casei Judeţene de Pensii Bihor neputând preciza un termen de la care procesul de recalculare ar putea începe.

 

„Mă numesc Gheorghe Balaş, sunt pensionar din Oradea şi m-am bucurat când am citit articolul din Crişana din data de 19 octombrie 2015 referitor la majorarea pensiilor celor care au muncit în grupele I şi II de muncă. Suntem în luna iulie 2016 şi nu s-a întâmplat nimic. Vă rog să ne informaţi ce se întâmplă”, ne-a solicitat, zilele trecute, unul dintre pensionarii orădeni care ar fi trebuit să beneficieze deja de prevederile acestei legi.

Legea nr. 192/2015 se referă la creşterea punctajelor anuale realizate de pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi de pensie au fost stabilite potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 ianuarie 2011, care au desfăşurat activităţi în locuri de muncă încadrate în grupa I şi/sau grupa a II-a de muncă potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, respectiv activităţi în locuri de muncă încadrate în condiţii deosebite şi/sau condiţii speciale în aceste perioade, după cum urmează: cu 50% pentru perioadele în care au desfăşurat activităţi în locuri de muncă încadrate în grupa I de muncă sau în locuri de muncă încadrate în condiţii speciale şi cu 25% pentru perioadele în care au desfăşurat activităţi în locuri de muncă încadrate în grupa a II-a de muncă sau în locuri de muncă încadrate în condiţii deosebite.

De această majorare beneficiază doar pensionarii ale căror drepturi de pensie s-au deschis anterior datei de 1 ianuarie 2011 şi care, conform prevederilor legale în vigoare, nu au beneficiat de majorarea punctajelor anuale conform dispoziţiilor anterioare care au acordat astfel de majorări, respectiv OUG nr. 100/2008, Legea nr. 218/2008, art. 78 indice 2 din Legea nr. 19/2000, art. 169 din Legea nr. 263/2010, precum şi de majorarea punctajului pentru perioadele realizate în condiţii speciale după data de 1 aprilie 2001.

 

Cine nu a beneficiat de majorarea punctajelor

De majorarea punctajelor pentru perioadele în care au desfăşurat activităţi în locuri de muncă încadrate în grupa I şi/sau grupa a II-a de muncă potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, respectiv activităţi în locuri de muncă încadrate în condiţii deosebite şi/sau condiţii speciale nu au beneficiat: pensionarii în situaţia cărora, la determinarea punctajului mediu anual, s-a utilizat vechimea în muncă necesară deschiderii dreptului la pensie prevăzută de acte normative cu caracter special; pensionarii în situaţia cărora, la determinarea punctajului mediu anual, s-au utilizat stagii complete de cotizare mai mici decât cele prevăzute de legislaţia în vigoare la data deschiderii drepturilor de pensie. Analuzia Coraş, şef Serviciu Stabiliri Prestaţii în cadrul Casei Judeţene de Pensii Bihor, ne-a oferit şi câteva exemple dintre cei care nu au beneficiat de majorarea punctajelor. Astfel, în această categorie se încadrează pensionarii ale căror drepturi de pensie pentru limită de vârstă au fost stabilite conform legislaţiei anterioare datei de 01 aprilie 2001, în baza unor acte normative cu caracter special, recalculate conform prevederilor OUG nr. 4/2005 aprobată prin Legea nr. 78/2005, şi anume nevăzătorii şi persoanele cu handicap; persoanele pensionate conform prevederilor H.G. nr. 407/1990 privind reglementarea unor drepturi ce se acordă salariaţilor din unităţile de cercetare, explorare, exploatare şi prelucrare a materiilor prime nucleare; persoanele pensionate conform prevederilor H.G. nr. 267/1990 privind acordarea unor drepturi personalului din industria minieră; persoanele pensionate conform prevederilor H.G. nr. 478/1990 privind locurile de muncă, activităţile şi categoriile profesionale din Întreprinderea „Acumulatorul” Bucureşti şi Întreprinderea de Produse Electrotehnice (Fabrica de Acumulatori) Bistriţa ce se încadrează în grupele I şi a II-a de muncă în vederea pensionării, precum şi condiţiile de pensionare; persoanele pensionate conform prevederilor Decretului-Lege nr. 114/1990 privind încadrarea unor categorii de salariaţi în grupele I şi II de muncă; persoanele pensionate conform prevederilor H.G. nr. 266/1990 privind acordarea unor drepturi personalului din industria extractivă, de petrol şi gaze. O altă categorie care nu a beneficiat de majorarea punctajelor  ar fi pensionarii ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 01 aprilie 2001 – 01 ianuarie 2011 şi în situaţia cărora la calculul punctajului mediu anual s-au utilizat stagii complete de cotizare mai mici decât cele prevăzute de legislaţia în vigoare la data deschiderii drepturilor de pensie, cum ar fi persoanele care şi-au desfăşurat activitatea în unităţile miniere, pentru personalul care îşi desfăşoară activitatea în subteran cel puţin 50% din timpul normal de muncă în luna respectivă; persoanele care şi-au desfăşurat activitatea în aviaţia civilă, pentru personalul navigant prevăzut în anexa nr. 1 la Legea 19/2000; persoanele care şi-au desfăşurat activitate artistică în profesiile prevăzute în anexa nr. 2 la Legea nr. 19/2000; persoanele care şi-au desfăşurat activitatea în cercetare, explorare, exploatare sau prelucrare a materiilor prime nucleare, zonele I şi II de expunere la radiaţii; persoanele care au realizat un stagiu de cotizare în condiţii de handicap, preexistent calităţii de asigurat (handicap accentuat/grav); pensionarii ale căror drepturi de pensie pentru limită de vârstă au fost stabilite/recalculate conform prevederilor Legii nr. 226/2006.

O a treia categorie ar fi pensionarii urmaşi ale căror drepturi de pensie de urmaş au fost stabilite anterior datei de 1 ianuarie 2011 şi ai căror susţinători se încadrează în situaţiile prevăzute mai sus. De asemenea, mai sunt incluşi pensionarii de invaliditate ale căror drepturi de pensie au fost stabilite conform legislaţiei anterioare datei de 01 ianuarie 2011 şi care până la data de 31 decembrie 2015 nu au îndeplinit condiţiile de trecere la pensie pentru limită de vârstă şi nici nu au avut o schimbare de grad de invaliditate după data de 01 ianuarie 2011.

 

Când va începe recalcularea?

„Întrucât nu au fost definitivate anumite detalii tehnice, legate de aplicaţia informatică de calcul, nu putem preciza o dată exactă de la care va începe operaţiunea de recalculare a drepturilor de pensie, conform prevederilor Legii nr. 192/2015 de modificare a Legii nr. 263/2010, Casei Naţionale de Pensii Publice Bucureşti revenindu-i competenţa de informare cu privire la calendarul de desfăşurare a acestei operaţiuni”, ne-a informat Carmen Polman, director executiv adjunct al Casei Judeţene de Pensii Bihor. De menţionat că, atunci când sistemul informatic o să permită acest lucru, recalcularea se va efectua, din oficiu, în termen de 24 de luni calculate de la data de 01 ianuarie 2016 şi nu este nevoie de cerere depusă de beneficiari, în acest scop, iar sumele, rezultate în urma recalculării, se cuvin de la data de 01 ianuarie 2016. „În situaţia în care, în urma aplicării prevederilor alin. 1 şi 3 din Legea nr. 192/2015, rezultă un punctaj mediu anual mai mic, se menţine punctajul mediu anual şi cuantumul aferent aflat în plată sau cuvenit la data recalculării”, mai precizează Andaluzia Coraş.

În evidenţele Casei Judeţene de Pensii Bihor figurează un număr de 1.430 de pensionari care urmează să beneficieze de prevederile acestei legi.