În cadrul „Clubului Z”, ședință lunară de cultură și amiciție a Uniunii Ziarişilor Profesionişti filiala Bihor, ziariștii, membri ai filialei, s-au întâlnit cu poeți de valoare, prilej de lansare a celui de-al patrulea volum de versuri al poetului Petru Covaci din Aleșd. Întâlnirea a avut loc miercuri, 25 mai, în sala „Florica Ungur” din Oradea.

O întâlnire agreabilă între două asociații de creație, pentru informare reciprocă, cunoaștere și colaborare în actul cultural - artistic. De această dată, cei care au vorbit, și nu puțin, au fost poeții, care l-au luat în „vizor” pe poetul Petru Covaci și cartea sa, „Banchetul Imaginar”. Numărul mare de poeți, critici literari şi oameni de cultură  prezenți – 10 - a fost o dovadă a valorii și aprecierii de care se bucură Petru Covaci și opera sa, în rândul semenilor și nu numai. Despre volumul „Banchetul Imaginar” au vorbit: poetul Lucian Scurtu, cel care i-a „profesionalizat” cartea prin prefața filosofică, greu de descifrat de cititorii neinițiați, care însă ne introduce și este în ton cu prima parte a cărții, „Portrete și Năluciri”, scrisă în vers alb. În expozeul său, apreciază exigența lui Petru Covaci în privința calității și profunzimii poeziilor sale: „Nu toți care scriu poezie sunt poeți și nici cei care se cred poeți scriu poezii”. Faptul că această carte este alcătuită din două părți, prima scrisă în vers alb și cea de-a doua în formă fixă, denotă vocația și harul poetului care stăpânește ambele forme de exprimare poetică. „Banchetul Imaginar” este un banchet livresc, un festin liric, în care poetul dialoghează cu dimensiunile esențiale ale vieții și morții. Profesorul și poetul DH Popescu apreciază profunzimea ideilor și marile desfășurări metaforice, care îi conferă calitatea de „profesor” în versificație. Poetul Gheorghe Vidican, premiat recent la Roma în Italia, prezintă sintetic biografia literară, poetică a lui Petru Covaci, întrucât îl leagă de acesta o prietenie de peste 40 de ani. Consideră că cele patru volume de poezii publicate îi conferă dreptul de a intra în rândul poeților consacrați și în Uniunea Scriitorilor. Prof. univ. dr. Ioan Simuț, critic istoric și literar, apreciază că, în poeziile sale, Petru Covaci, luptă cu trecutul și recuperează propriile poezii, eșalonate pe vârsta sa biologică. De asemenea, din poeziile cu formă fixă se simt nostalgii și ecouri din marii poeți: Goga, Pilat, Păunescu, Topârceanu, ceea ce nu-i rău. Un cititor avizat găsește în fiecare carte citită o emblemă sonoră, sentimentală cu care se raportează la poet și poezie și care rămâne în memoria sa. La Petru Covaci, această emblemă se regăsește în versurile: „În blocul R la scara A, a locuit tristețea mea”. Îl felicită pentru puterea de creație la această vârstă, considerând că mulți poeți la peste 60 de ani sunt „terminați” în domeniul creației și trăiesc din amintiri. În partea a doua a întâlnirii s-a trecut la „Banchetul real”, la o gustare și un pahar cu vin, în care au continuat comentariile și aprecierile, finalizând plăcut această întâlnire.