DECESE

* „Să-i dăm lui Dumnezeu bună voie, ceea ce oricum trebuie să-i dăm.”

VIOREL POPESCU,

DORINA ELENA BARNA,

IOAN LAZIE,

KAROLY MIKLOS DANI,

MIHALY REHS.

Sincere condoleanţe familiilor îndoliate. Ildiko Mavrodoglu, Servicii Funerare Non-Stop „La Capătul Drumului S.R.L.

 

* După ce a urmat poruncile, iubind pe Dumnezeu şi pe aproapele, asemănându-se prin fapte cu samarineanul milostiv, vărul nostru

IONEL RIF,

din Petreasa, Îl urmează acum pe Iisus după îndemnul adresat Sfântului Apostol Petru (Ioan, 21,19 şi 22). Ne rugăm pentru el împreună cu cei dragi ai lui. Familiile prof. Teodor Rif şi Traian Stanciu.

 

* Sunt alături de Duma Leontin și copiii, Ovidiu, Liana și Carmen, din orașul Solca, la decesul, după o grea suferință, a soției și mamei voastre,

LINA.

Dormi în pace. Verișorul Cearnău Corneliu, din Oradea. (6129)

 

* Regretăm nespus de mult plecarea dintre noi a bunului nostru prieten, cel care a fost

IOAN CĂTANĂ.

Vestea plecării la cele veșnice, după o scurtă, dar grea suferință, ne-a îndurerat inimile. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Familia Dorina și Sever Hadadea. (6132)

 

 

* Ai fost mereu o luptătoare şi o învingătoare, iubita noastră mamă şi soţie,

DORINA BARNA,

în vârstă de 59 ani, dar ai pierdut cea mai grea luptă, cea cu viaţa. Nedrept şi mult prea repede! Înmormântarea va avea loc miercuri, 16 noiembrie 2016, ora 15.00, din Capela Haşaş. Dumnezeu s-o odihnească în pace! Mami, te vom iubi mereu! Soţul Gheorghe şi fiica Dina. (2570)

 

* Suntem alături de Barna Gheorghe şi Dina, în aceste grele momente ale trecerii în nefiinţă a soţiei şi mamei dragi,

DORINA BARNA.

Sincere condoleanţe. Sabina şi Andrei Pop.

 

* În aceste momente grele, suntem alături de Dina şi Ovidiu, în marea durere pricinuită de trecerea în nefiinţă a mamei dragi,

DORINA BARNA.

Dumnezeu s-o odihnească în pace. Dana şi Claudiu Pop.

 

 

* Transmitem un gând de mângâiere pentru Dina şi Ovidiu, în aceste momente grele ale trecerii în nefiinţă a mamei dragi,

DORINA BARNA.

Dumnezeu s-o odihnească în pace. Sabina şi Andrei Pop.

 

* Sunt alături de Barna Dina şi familia ei, la marea durere pricinuită de pierderea mamei dragi,

DORINA BARNA.

Sincere condoleanţe. Ovidiu Pop.

 

* Împărtăşim durerea prietenilor şi vecinilor noştri, fam. Bodea Viorel, pricinuită de trecerea în eternitate a mult iubitului lor tată, socru, bunic şi străbunic. Dumnezeu să-l aşeze între aleşii Săi. Sincere condoleanţe din partea familiilor Crişan, Chirilă şi Stoia.

 

* Profund îndureraţi ne despărţim de cuscrul nostru drag,

PAVEL ROMAN.

Dumnezeu să-l odihnească în pace! Ban Ioan şi soţia Ban Maria. (2548)

 

 

* Sincere condoleante colegilor noştri, Mihai şi Anca Roman, alinare sufletească şi întreaga compasiune pentru familia greu încercată de despărţirea pământească de tatăl şi socrul drag,

PAVEL ROMAN.

Dumnezeu să-i dea odihnă şi linişte veşnică în Împărăţia Sa! Colectivul Serv. Financiar-Contabil al S.C. TGIE S.R.L. Oradea.

 

* Transmitem sincere condoleanţe şi compasiune colegului nostru Mihai Roman şi familiei sale, la marea durere pricinuită de trecerea la cele veşnice a celei care le-a fost tată, socru şi bunic. Dumnezeu să-l odihnească în pace! Colectivul dep. Marketing S.C. TGIE S.R.L.

 

* Un sincer gând de mângâiere şi îmbărbătare colegului nostru, dl. Mihai Roman, la ceas de grea încercare, pricinuită de trecerea la cele veşnice a tatălui său drag

 PAVEL.

Dumnezeu să-l odihnească în pace! Colegii din cadrul departamentului Vânzări, S.C. TGIE S.R.L.

 

* Suntem alături de domnul Mihai Roman, la marea durere pricinuită de trecerea în nefiinţă a tatălui drag. Sincere condoleanţe familiei îndoliate. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Conducerea Transilvania General Import Export.

 

 

* Suntem alături de familia Roman Mircea şi Florica, acum când moartea nemiloasă l-a urcat la ceruri pe cel care a fost cel mai bun tată, socru şi bunic,

PAVEL ROMAN.

Sincere condoleanţe. Fam. Tanca Gheorghe, Lenuţa şi Georgiana. (2552)

 

* Suntem alături de voi, Mircea, Florica, Denisa şi Carla, la despărţirea de dragul vostru tată, socru şi bunic,

PAVEL ROMAN.

Sincere condoleanţe. Ioana şi Marius. (2557)

 

* Sunt alături de familia Roman Mircea, la despărţirea de dragul lor tată, socru şi bunic,

PAVEL ROMAN.

Sincere condoleanţe. Florica. (2558)

 

* Un gând de alinare sufletească pentru Mircea Roman şi familia sa, la trecerea în veşnicie a tatălui,

PAVEL ROMAN.

Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Fam. Raveica şi Teodor Jurcuţ. (2577)

 

* Transmitem sincere condoleanţe şi întreaga noastră compasiune lui Mircea Roman şi familiei sale, la trecerea în veşnicie a tatălui,

PAVEL ROMAN.

Dumnezeu să-l odihnească în pace! Fam. Victor şi Cosmina Lazăr. (2578)

 

* Ne exprimăm regretul pentru dispariţia fulgerătoare a celui care a fost

ec. PAVEL ROMAN,

fost primar al comunelor Tileagd şi Brusturi şi activist al U.T.C. Dumnezeu să-l odihnească în pace! Condoleanţe familiei îndoliate. Biroul Executiv al Organizaţiei Judeţene a Pensionarilor Social Democraţi Bihor, preşedinte, dr. ec. Ioan Bercea. (2581)

 

* Suntem alături de familia Roman, la marea durere pricinuită de moartea tatălui, socrului şi bunicului drag

PAVEL ROMAN.

Dumnezeu să-i aşeze sufletul în Împărăţia Sa! Sincere condoleanţe familiei îndurerate. Fam. Floruţău. (2586)

 

* Suntem alături de colegul nostru Mircea Roman,  la marea durere pricinuită de trecerea în nefiinţă a tatălui drag. Sincere condoleanţe familiei îndurerate. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Colectivul Poliţiei Locale Oradea. (2587)

 

* Transmitem un gând de mângâiere asistentei Kalmar Dana şi doamnei Bocioc Maria, acum când se despart de dragul lor tată şi soţ

TRAIAN BOCIOC.

Dumnezeu să-l odihnească! Fam. dr. Todor Liana. (2545)

 

* Lăsând în sufletele noastre o mare durere s-a stins încet şi prea devreme, dragul nostru drag,

ing. IOAN-DANIEL OCHIŞ.

Dumnezeu să-l odihnească în pace! Înmormântarea va avea loc miercuri, 16 noiembrie, ora 12.00, din Capela Haşaş. În veci nemângâiaţi, soţia Rodica, fiica Diana cu soţul Ovidiu, fiul Andrei cu soţia Raluca şi nepotul Eric. (2574)

 

* Suntem alături de Rodica Ochiş şi familia ei, în aceste momente grele, când se despart de dragul lor soţ, tată şi bunic,

ing. DANIEL OCHIŞ.

Dumnezeu să-l odihnească în pace. Sincere condoleanţe familiei îndoliate. Lili şi Liana Cozea. (2575)

 

* Suntem alături de naşa noastră, Rodica Ochiş şi familia ei, acum, când se despart de dragul lor soţ, tată şi bunic,

ing. DANIEL OCHIŞ.

Dumnezeu să-l odihnească în pace. Sincere condoleanţe familiei îndoliate. Mircea şi Angela Cozea. (2576)

 

* Suntem alături de colega şi prietena noastră, Rodica Ochiş şi de familia ei, la marea durere pricinuită de moartea soţului drag,

DAN OCHIŞ.

Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fam. Orbai Florian şi fam. Bandici Constantin. (2549)

 

* Sincere condoleanţe transmitem familiei, la trecerea în nefiinţă a domnului

LUDOVIC SZILAGYI,

fondatorul şi directorul societăţii Stelite S.R.L. Colectivul societăţii. (2550)

 

* La ceas de grea încercare, suntem alături de familia îndurerată de dispariţia celui care a fost colaboratorul nostru

LAJOS SZILAGYI.

Dumnezeu să-l odihnească în pace. Colectivul S.C. Intelego S.R.L. (2589)

 

* Cu nemărginită durere în suflete şi dor nestins ne luăm rămas bun de la cel care a fost soţ, tată, bunic şi socru iubitor,

IONEL RIF.

Cuvintele nu pot cuprinde durerea ce ne încearcă acum, când sufletul tău bun se înalţă la cer. Omul cu suflet frumos nu moare niciodată, el doar se mută într-o stea privind spre lumina ce lasă în urmă! Vărsăm o lacrimă de durere, o ştergem încet cu dosul palmei şi îl rugăm pe bunul Dumnezeu să te aşeze de-a dreapta Sa, pentru dragostea şi bunătatea pe care ni le-ai arătat. Înmormântarea are loc azi, 15 noiembrie, ora 13.00, în loc. Petreasa. Soţia Maria, fiii Ionuţ şi Şerban, nora Anca şi nepotul Alexandru. (2563)

 

* Cu multă tristeţe şi durere în suflete ne luăm rămas bun de la fratele, cumnatul şi unchiul nostru drag,

IONEL RIF.

Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace. Un gând de mângâiere şi alinare sufletească întregii familii. Fratele Sabin cu soţia Mihaela şi nepoata Anamaria. (2564)

 

* E trist, este fără cuvinte şi greu de acceptat trecerea în nefiinţă a celui care a fost un iubitor cumnat şi unchi,

IONEL RIF.

Dorim ca o stea pe cer să-i călăuzească drumul spre viaţa de dincolo, iar pe voi, Maria, Ionuţ, Şerban, Anca şi Alexandru să vă mângâie şi să vă aline durerea bunul Dumnezeu. Familia Sălăjan Dan, Neli şi Silviu. (2565)

 

* Îndoliaţi în suflete şi plini de durere ne despărţim pentru totdeauna de iubitul nostru cumnat şi unchi,

IONEL RIF.

Dumnezeu să-i odihnească sufletul, iar celor rămaşi să le dea mângâiere şi putere. Cu tristeţe, fam. Bodea Dan, Nicoleta şi Alexandru. (2566)

 

* Acum, la ceas de grea încercare şi multă durere sufletească, când se despart de iubitul lor soţ, tată şi bunic,

IONEL RIF,

suntem alături de fina Maria Rif şi de familia ei, rugându-L pe bunul Dumnezeu să-l odihnească în pace. Naşii Miron şi Viorica Şandra. (2567)

 

* Suntem alături de Rif Marioara şi copiii, în aceste momente dificile când se despart de bunul lor soţ şi tată,

IONEL RIF.

Dumnezeu să-l odihnească în pace şi să aşeze sufletul lui în Împărăţia Cerurilor. Tal Petru şi Marioara. (2585)

 

* Acum la ceas de grea încercare ne alăturăm familiei Rif, la marea durere pricinuită de trecerea în nefiinţă a soţului şi tatălui drag

IONEL RIF.

Dumnezeu să-l odihnească în pace, iar celor rămaşi în urma lui să le aline suferinţa. Tal Marius cu familia. (2586)

 

* Transmitem sincere condoleanţe familiei Rif, în aceste clipe de profundă tristeţe pricinuite de trecerea la cele veşnice a celui care a le-a fost soţ şi tată iubitor

IONEL RIF.

Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Tal Adrian cu familia. (2587)

 

* Cu nemărginită durere în suflete, anunțăm încetarea din viață a celui care a fost primar al comunei Remetea,

IONEL RIF.

Compasiune și  sincere condoleanțe  familiei îndurerate. Primăria comunei Remetea, Consiliul Local al comunei Remetea și Școala Gimnazială nr. 1 Remetea.

 

* Un ultim omagiu aducem celui care timp de 12 ani a fost primar al comunei Remetea, un bun gospodar şi om de administraţie,

IONEL RIF.

Bunul Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Sincere condoleanţe familiei îndurerate. Claudiu Adrian Pop, prefectul judeţului Bihor.

 

 

* Cu durere în suflete ne despărţim de sora dragă, cumnata şi mătuşa noastră,

MARIA POPA.

Dumnezeu să o odihnească în pace! Suntem alături de soţul Vasile, fiica Marinela şi fiul Ilie, cu familiile lor. Sincere condoleanţe. Sora Lenuţa şi familia ei.

 

* Ne-a copleşit tristeţea la aflarea veştii că a plecat dintre noi, bunul nostru coleg,

TRAIAN PETRIŞOR,

suflet blând şi cald, receptiv la nevoile celor din jur, săritor, sincer şi deschis. Dumnezeu să-i dea odihnă, iar familiei mângâiere. Foştii colegi de la Liceul Pedagogic „I. Vulcan”, promoţia 1976. (2553)

 

 

* Cu durere în suflete ne despărţim de bunul nostru unchi şi cumnat

IOAN CĂTANĂ,

în vârstă de 82 de ani. Înmormântarea are loc azi, 15 noiembrie 2016, ora 13.00, din Capela Haşaş. Te vom păstra mereu în amintirea noastră. Nepotul Gabriel, Mihaela, Gabriela şi cumnata Florica. (2580)

 

* Cu adâncă durere în suflete ne luăm rămas bun de la naşul nostru

IOAN CĂTANĂ.

Dumnezeu să-l ierte. Florica şi Constantin Indrieş. (2584)

 

 

* Ne despărţim cu durere de vecinul nostru

IOAN CĂTANĂ,

la plecarea lui din această lume. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Sincere condoleanţe familiei. Vecinii de scară din blocul 4 B, sc. B, Piaţa Bucureşti. (2558)

 

* Regretăm nespus de mult dispariţia dintre noi a cumnatului şi unchiului nostru,

IOAN CĂTANĂ.

Dumnezeu să-l odihnească în pace. Cumnatul Ioan Popa şi familia. (2571)

 

* Cu durere în suflet îmi iau rămas bun de la

IOAN CĂTANĂ,

dragul meu verişor, om bun, de mare caracter, alături de care am petrecut multe clipe frumoase. Odihnească-se în pace! Stoian Ion. (2573)

 

* Un pios omagiu celui care a fost un bun prieten de familia şi aleasă omenie,

IOAN CĂTANĂ.

Condoleanţe familiei îndurerate. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fam. Chirilă Viorica, Corina şi Mircea. (2568)

 

* Transmitem toată compasiunea noastră şi sincere condoleanţe colegei noastre, Elena Tuduce, acum, la moartea fulgerătoare a iubitei sale mame. Colectivul Complexului „Termal” din Băile Felix. (2562)

 

* La ceas de grea încercare suntem alături de dr. Aurica Boitor, manager al Spitalului Municipal „Ep. N. Popovici” Beiuş, la marea durere pricinuită de trecerea la cele veşnice a dragului ei tată,

MOISE CLEPCE.                                          

Sincere condoleanţe familiei îndoliate din partea colectivului Spitalului Municipal “Ep. Nicolae Popovici”  Beiuş.

 

* Suntem alături de colega noastră Maria Lazie, la marea durere pricinuită de trecerea la cele veşnice a tatălui ei drag. Sincere condoleanţe. Colectivul B.S.I. Oradea. (2583)

 

* O inimă a încetat să bată, un suflet bun s-a ridicat la cer, iar noi cu ochii în lacrimi ne despărţim greu de cel care a fost soţ, tată şi bunic

VIOREL POPESCU.

Înmormântarea va avea loc în data de 16 noiembrie 2016, ora 14.00, din Capela Haşaş, Oradea. Dumnezeu să te primească în Împărăţia Sa cerească. Soţia Ani, fiul Radu cu Alina şi nepoţica Alexandra.

 

* Cu inimile pline de durere suntem alături de cuscra Ani, de voi, Radu, Alina şi Alexandra, la pierderea soţului, tatălui şi bunicului vostru drag

VIOREL POPESCU.

Dumnezeu să-l primească în Împărăţia Sa cerească, iar familiei putere de a învinge această imensă durere. Cuscrii Ghiţ Teodor şi Lucia.

 

* Profund afectaţi de stingerea prea timpurie din viaţă a finului nostru,

VIOREL POPESCU,

63 ani, transmitem sincere condoleanţe familiei îndoliate. Florica Groza cu fetele. (2585)

 

* Cu durere în suflete şi lacrimi în ochi ne luăm rămas bun de la cel care a fost dragul nostru vecin

VIOREL POPESCU.

Dumnezeu să-l odihnească în pace şi să-i dea odihnă veşnică, iar vouă, Ani, Radu, Alina şi Alexandra, să vă dea putere să treceţi peste aceste grele momente. Rareş, Răzvan, Monica şi Adrian Egri. (2590)

 

* Suntem alături de Radu, Alina şi Alexandra, la dureroasa despărţire de tatăl şi bunicul drag

VIOREL POPESCU.

Odihnească-se în pace! Fam. Sim Cristian.

 

* Un gând de mângâiere familiei Popescu, la marea durere pricinuită de pierderea tatălui şi bunicului drag

VIOREL POPESCU.

Dumnezeu să-l odihnească în pace! Fam. Tirla Dumitru, Cornelia şi Delia.

 

* Suntem alături de Radu, Alina şi Alexandra Popescu, acum la despărţirea de cel care le-a fost tată, socru şi bunic. Dumnezeu să-l odihnească în pace! Cipri, Dora, Vlad Păduraru.

 

 

COMEMORĂRI

 

Unica ființă de pe Pământ și unicul cuvânt de alinare este MAMA.Trăim aceleași momente de tristețe și supărare ca și în urmă cu un an, atunci când sufletul ei bun ne-a părăsit, lăsând amintiri, lacrimi, multă durere și un gol imens de când a plecat pe drumul spre eternitate iubita noastră mamă, soție, soacră, bunică și străbunică,

ELENA CRIȘAN.

Dumnezeu s-o odihnească în pace. Fiica Viorica alături de familie, soțul Dumitru și fiica Mărioara cu familia.

 

 

* Mă închin cu profund respect şi dragoste în inimă la mormântul fiului meu drag,

FLORIN MARIUS,

la 3 ani de la trecerea în nefiinţă. Dumnezeu să-l odihnească în Împărăţia Cerurilor şi mulţumesc celor care nu l-au uitat. Chipul lui drag şi sufletul său bun le voi păstra în inima mea. Mama îndurerată, Mărioara Hărăguş. (2544) 

 

 

* Trecerea timpului nu aduce uitarea, ci adânceşte durerea din sufletul meu. Au trecut 8 ani de când m-a părăsit pentru totdeauna scumpa mea

prof. MARIA MOROŞANU,

născută DÂRJAN, în Panic, Sălaj. Bunul Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Mulţumesc celor care îi vor dărui o clipă de aducere aminte. Soţul, colonel (r.) Moroşanu Ion. (2516) 

 

* Timpul trece, dar amintirile rămân. Cu multă tristeţe şi cu dor ne amintim de ziua în care, în urmă cu 8 ani, scumpul nostru soţ, tată, bunic şi socru,

lt. col. (r.) PETRU KURILA,

a plecat la cele veşnice. Nu te vom uita niciodată, tati drag! Dumnezeu să te odihnească în pace, suflet bun! Familia îndurerată. (2531)

 

* Amintiri dragi, multă durere şi dor nestins este tot ce ne-a mai rămas de când în urmă cu 11 ani, draga şi scumpa noastră soţie, mamă şi soacră,

LENUŢA AVRAM,

a plecat în eternitate. Nu te vom uita niciodată şi îţi dorim odihnă veşnică. Vasile, Sorin şi Andreea. (2554)

 

* Au trecut 6 luni de zile de mari regrete şi dor nespus de când iubitul nostru soţ şi tată,

FLORICU PANTEA,

(Cozacu) a plecat dintre noi. Bunătatea şi dragostea cu care ne-a înconjurat au rămas vii în sufletul nostru. Ne vom ruga pentru sufletul lui bun şi iubitor la slujba de pomenire, care va avea loc duminică, 20 noiembrie, ora 12.00, la Biserica din Lăzăreni. Soţia Ana, fiul Alin, fiica Amalia şi ginerele Vasile. (2569)