Deocamdată, fondurile destinate României prin FEADR vor deveni accesibile, din ce se estimează ca perioadă, prin luna noiembrie a.c., fonduri ce se vor aloca pentru câteva dintre măsurile prioritare cuprinse în Programul Naţional pentru Dezvoltare Rurală 2007-2013. Ce va fi, ce vor reprezenta fondurile prin FEADR şi cât vor reuşi potenţialii beneficiari bihoreni să acceseze asemenea fonduri, prin întocmirea de proiecte, rămâne de văzut. Deocamdată sunt pregătirile de... start. Până atunci, vă propunem o analiză despre ce a însemnat, pentru judeţul Bihor, Programul SAPARD. Aşadar, care a fost câştigul pentru beneficiarii bihoreni ai Programului SAPARD? " Din judeţul Bihor s-au aprobat, avizat (şi s-a trecut la înfăptuirea lor) 212 proiecte a căror valoare eligibilă este de aproximativ 73 de milioane de euro. Dintre aceste proiecte, 16 fac parte din categoria de proiecte din sectorul public, şi a căror valoare eligibilă este în jurul a 16 milioane de euro, iar 196 de proiecte fac parte din categoria de proiecte din sectorul privat, cu o valoare eligibilă totală de circa 57 de milioane de euro", a sintetizat dl. ing. Florian Vesa, director adjunct al Oficiului Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (OJPDRP) Bihor. La ora actuală sunt finalizate, în Bihor, 132 de proiecte - 9 din sectorul public şi 123 din sectorul privat -, iar în derulare sunt 89 de proiecte. Proiectele din sectorul privat au beneficiat de finanţare din fondul SAPARD în proporţie de până la 50%, iar proiectele din sectorul public - finanţare în proporţie de 100 la sută. Aceasta este "radiografia" în ceea ce priveşte regăsirea Programului SAPARD în Bihor. Acum urmează alocarea de fonduri prin FEADR, pregătirile în vederea întocmirii de proiecte. Ceea ce este de reţinut, şi nu trebuie neglijat un asemenea aspect, este că dintre dosarele cu proiecte depuse pe SAPARD, unele nu au mai apucat să intre în lucru. În cazul Bihorului avem 37 de astfel de dosare. "Aceste dosare cu proiecte din sectorul public pot fi reactualizate şi depuse la mometul când va deveni operaţional sistemul de finanţare prin FEADR, pentru Măsura 322 (Renovarea şi dezvoltarea satelor, îmbunătăţirea serviciilor de bază pentru economia şi populaţia rurală şi punerea în valoare a moştenirii rurale). Beneficiarii sunt consiliile locale şi asociaţiile de dezvoltare intercomunitară, ONG-urile, aşezămintele cultuale şi instituţii de cult, persoane fizice şi juridice doar pentru protejarea patrimoniului cultural şi natural de interes local" - a concluzionat dl. Florian Vesa.