Este primul campus şcolar construit în Oradea în ultimul sfert de secol. Are şanse să devină un model de educaţie. Au mai rămas doar trei luni până când cel mai nou şi modern campus şcolar din Oradea va fi predat la cheie. Dacă problemele legate de construcţie, de proiect sau de finanţare au fost rezolvate punctual, cele legate de structura administrativă, de cum va funcţiona şi ce se va învăţa în această locaţie, sunt încă neclare.

 

Actualul director al Colegiului Economic „Partenie Cosma”, Virgil Blage, are propria viziune cu privire la cum ar trebui structurat şi condus noul campus.  

"Evident, ne-am dori să fim singuri, fără să vină aici o altă şcoală. Dacă totuşi trebuie să împărţim cu cineva campusul, am dori, aşa cum spune şi primarul Ilie Bolojan, realizarea unei instituţii cu predare în limbă străină pentru copiii angajaţilor din cele trei parcuri industriale. Nu ştiu dacă ar fi suficienţi copii, dar cred că trebuie început de undeva. Ideea trebuie gândită atât din punct de vedere administrativ, cât şi educaţional. Ce programă, ce regim, semi-privat, privat, parteneriat public-privat, de stat etc. Trebuie apoi recrutat şi pregătit personalul. Să predai într-o limbă străină nu este la îndemâna oricui. Există şi varianta aducerii unor profesori din străinătate, dar aceia vor veni doar dacă se va organiza învăţământ modular, pe câte o materie la trei luni, pe model occidental. Probabil vor fi mai puţini copii, dar treptat, treptat, numărul lor va creşte. Poate nu ar fi rău să iniţiem noi un program de pregătire a propriilor cadre didactice care să poată preda, pe baza curriculei româneşti, în acea limbă străină care se va cere. Au mai existat tentative de acest fel, engleză intensiv sau clase bilingve, dar nu ştiu în ce măsură au prins. Aici însă, având în vedere că acest campus va crea posibilitatea pregătirii auxiliare, a cazării unor profesori, a organizării de cursuri de formare şi a faptului că cei care îşi vor da copiii aici vor dori cursuri de calitate, la standarde internaţionale, se va putea studia doar într-o limbă străină la un nivel superior”, a spus, pentru Crişana, directorul Virgil Blage.

Chiar dacă investiţia pare a fi una de anvergură, numărul de clase care vor fi disponibile nu este atât de mare. 

"Nu ne-am dori să vină o altă şcoală pentru că în acest corp de clădire noi funcţionăm cu 37 de clase de elevi. Toate spaţiile sunt ocupate cu săli de clasă. Nu avem laboratoare şi cabinete pentru că nu am mai avut spaţii pentru a le amenaja. Proiectul prevede existenţa laboratoarelor şi a cabinetelor în ambele corpuri de clădire. Noi am lucrat cu 9 clase după masa, ar mai trebui să eliberăm încă 6 săli de clasă pentru laboratoare şi cabinete, asta ar însemnă că în celălalt corp de clădire ar trebui să meargă 15 clase de elevi. Am mări planul de şcolarizare pentru că anul trecut l-am realizat şi crescut pe actualul, şi am mai acoperi încă două clase. Am ajunge astfel să mergem în cealaltă clădire cu 17 clase şi acolo ar mai rămâne libere doar 7 săli. Ar trebui aşadar ca în noua clădire să vină o şcoală foarte mică, dar ce şcoală are doar 7 clase?”, s-a întrebat retoric directorul.

 

Antrenament pentru genii

 

Conducerea de la "Partenie Cosma” are în plan ca în anul şcolar viitor să pună la punct un fel de proiect "after-school”. Unul lipsit total de obligaţii financiare din partea părinţilor şi în care, după ora de cursuri, elevii şi profesorii să poată face activităţi de ameliorare, activităţi pentru grupele de excelenţă, activităţi sportive, culturale sau extraşcolare.

"Acestea vor fi desfăşurate de către profesori în contul acelor ore peste norma de predare, de la 18 până la 40, pentru că Legea Educaţiei ne obligă şi pe noi să lucrăm 40 de ore pe săptămână. Există componenta orei de predare şi cea a pregătirii pentru predare, activităţi etc. Profesorii nu vor fi cu siguranţă foarte încântaţi de această idee, dar şcoala nu există ca să fie profesorii fericiţi, ci ca beneficiarul final, elevul, să fie mai bine pregătit. Fiecare dintre colegi va realiza săptămânal câte două ore de astfel de activităţi. La 60-70 de profesori câţi vom fi, vor fi suficiente activităţi. Vor putea fi astfel pregătiţi mai bine elevii care au probleme la anumite materii, cei care dau bacalaureatul sau cei care vor participa la olimpiade. Vor dispărea în acest fel şi meditaţiile pe care unii părinţi le plătesc. Cel puţin parţial”, crede Virgil Blage care consideră că existenţa şi construirea campusului este o şansă unică pentru şcoala pe care o conduce.

"Acest campus va crea în sfârşit posibilitatea constituirii unei şcoli de profil, puternice, care să deservească întregul judeţ. Având internat, cantină, având posibilitatea de a caza aici profesori, de a-i selecta pe cei mai buni şi a-i motiva, cred că am putea, în sfârşit, să facem un liceu economic reprezentativ pentru judeţ. Să eliminăm acele situaţii cu o clasă de profil economic la Ştei, la Beiuş, la Marghita, unde nu poţi să asiguri oricum specialiştii cei mai buni. Poate că sunt profesori foarte buni la anumite discipline, dar nu-i ai pe toţi. Nu e mai bine să avem toate aceste clase de economic aici? Noi avem obligaţia să încercăm să facem ceva pentru învăţământul de profil economic din judeţ. Dacă lucrurile acestea vor fi bune, suntem câştigaţi. Dacă nu vor fi bune, măcar să avem în spate buna credinţă. Cert este că niciodată Colegiul sau Liceul Economic nu a avut o şansă atât de mare. Depinde de noi, de tot colectivul, dacă o valorificăm sau o ratăm”, mai spune directorul.

Campusul ar trebui să fie finalizat până la sfârşitul lunii iunie. Investiţia a presupus construirea a şapte corpuri importante de clădire: școala cu 24 de săli de clasă, un cămin internat cu 300 locuri, o cantină și un club, garsoniere pentru cadre didactice, ateliere şcoală, respectiv o sală de sport. Valoarea contractului este de aproape 34 de milioane de lei cu tot cu TVA.

Colegiul Economic Partenie Cosma are în prezent 58 de cadre didactice şi aproape 900 de elevi.