Asociaţia Internaţională Euro Foto Art împlineşte 40 de ani de activitate. Festivitatea aniversară va avea loc vineri, 27 mai, în galeria asociaţiei, de la ora 18.00. Cu această ocazie, va avea loc vernisajul unei expoziții de fotografie, care va prezenta cronologic, prin intermediul a 100 de fotografii, cei 40 de ani activitate și va fi lansat catalogul jubiliar editat cu sprijinul financiar al membrilor.

 

În urmă cu 40 ani, după vernisarea a două expoziții personale, artistul fotograf Ștefan Tóth AFIAP a considerat oportun, ca și în Oradea, să fie înființat un Fotoclub. În acest context, în luna mai 1976, a adunat în jurul lui regretații artiști fotografi: Csontos Ștefan AFIAP, Vilidár Ștefan și Popper Emeric, respectiv Ștefan Weisz (fotograful Teatrului de Stat), împreună cu care a fost luată decizia mult așteptată. Locul cel mai potrivit pentru funcționarea noului Fotoclub, a fost Sindicatul Înteprinderii Polgrafice ”Crișana” Oradea, iar persoana pentru funcția de președinte, artistul fotograf Ștefan Tóth AFIAP, care a ocupat această funcție timp de 40 ani, devenind astfel cel mai longeviv președinte de fotoclub din România și nu numai. În toamna anului 1976, în holul de sus a Teatrului de Stat Oradea, a fost vernisată expoziția inaugurală a membrilor Foto-cine Clubului ”Nufărul”, intitulată ”Pași în lumină...”. Această expoziție a devenit itinerantă și vernisată, în scurt timp, în Galeria Asociației Artiștilor Fotografi din România, de pe strada Brezoianu din capitală. În cele patru decenii, expoziția reprezentativă a membrilor Fotoclubului Orădean, intitulată ”Pași în lumină...” (reactualizată periodic), a făcut înconjurul lumii, fiind vernisată în mai multe țări europene, dar și în Argentina, Brazilia, China și Noua Zeelendă.

Pentru specializarea membrilor debutanți, de-a lungul celor patru decenii, Clubul Fotografic „Nufărul” a organizat sute de cursuri de inițiere în tehnică și arta fotografică (analog și digital). În prezent, fotoclubul orădean are 22 de membrii creatori din Bihor, din care opt au obținut diferite distincții internaționale și naționale. Clubul Fotografic ”Nufărul” are ca partener oficial, din anul 2008, Asociația Internațională ”Euro Foto Art”, fiind și membru individual FIAP și partener al AAFR.

De-a lungul anilor, Clubul Fotografic ”Nufărul” a devenit cunoscut în România și peste granițele țării, și datorită celor 10 ediții ale Saloanelor Naționale și a celor 11 ediții internaționale ale Saloanelor ”Premfoto”, la care au fost trimise peste 50.000 de fotografii artistice, din toate colțurile lumii.

Datorită co-finanțării primite, din partea Primăriei Municipiului Oradea și Consiliului Județean Bihor, vernisajele Saloanelor Internaționale ”Premfoto”, au fost organizate în cadrul Reuniunilor Internaționale ale Artiștilor Fotografi, la care au participat artiști fotografi din mai multe țări europene, dar și din Japonia, Noua Zeelandă sau China. Din păcate, din lipsă unor co-finanțări, aceste manifestări reprezentative au fost suspendate. Renumitele saloane ale Artiștilor Fotografi ale Artiștilor Fotografi Români și Maghiari de Pretutindeni, primele 8 ediții, organizate sub patronajul Președinților României și Ungariei, au devenit manifestări de referinţă în Europa, care a demonstrat cum se poate sărbători, cu demnitate și respect, Ziua Culturii celor două popoare. Astfel, Clubul Fotografic ”Nufărul” a devenit, în cele patru decenii, o adevărată Ambasadă Culturală a Municipiului Oradea și județului Bihor.

Expoziţia aniversară, organizată în parteneriat cu Primăria Municipiului Oradea și Biblioteca Județeană ”Gheorghe Șincai”, sub patronajul Consiliului Județean Bihor, va rămâne la dispoziţia publicului vizitator, până la data de 14 iunie 2016, în zilele de lucru, între orele 08.00 - 19.00, la care accesul publicului este gratuit.