În vinerea din Săptămâna Luminată, la sărbătoarea Izvorului Tămăduirii, 6 mai 2016, străvechea vatră monahală bihoreană de la Izbuc și-a prăznuit, ca în fiecare an, cu multă bucurie duhovnicească, hramul cel vechi.

 

Peste cinci mii de pelerini veniţi din Bihor, dar şi din alte județe ale ţării precum Arad, Timiș, Sibiu, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Caraș-Severin, Hunedoara, Alba, Mureș, Satu Mare, Sălaj, Olt, Dolj sau Prahova, au participat, cu multă evlavie şi cu dragoste pentru Biserica strămoşească dreptmăritoare, la sărbătorirea hramului Mănăstirii Izbuc, aşezământ monahal cunoscut în ţara noastră, dar şi în străinătate, pentru izvorul tămăduitor, Izbuc, dar şi datorită icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului, existentă la mănăstire încă din momentul întemeierii acesteia, în 1928, copie după icoana făcătoare de minuni a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu de la Mănăstirea Dălhăuți, din Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei.

Pelerinii au avut marea binecuvântare de a se închina la un fragment din Cinstitul Lemn al Sfintei și de Viață făcătoarei Cruci pe care a fost răstignit Mântuitorul Iisus Hristos, intrat de curând în patrimoniul sacru al Mănăstirii Izbuc, la icoana care Îl reprezintă pe Domnul Hristos în grădina Ghetsimani, rugându-Se, pictată de Părintele Arsenie Boca, la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, la fragmentul din mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Nectarie Taumaturgul, așezat de puțină vreme într-o frumoasă raclă realizată la Atelierele Patriarhiei Române, și la racla ce adăpostește părticele din sfintele moaște ale mai multor sfinți.

Mulţime mare de preoţi de mir şi credincioşi au venit la Mănăstirea Izbuc încă din ajunul sărbătorii, luând parte la slujba privegherii, săvârşită, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, de un sobor de ieromonahi și preoţi, sub protia Preacuviosului Părinte Arhimandrit Mihail Tărău, exarhul mănăstirilor şi schiturilor din Eparhia Oradiei şi stareţ al Mănăstirii Izbuc. A urmat procesiunea la izvorul Izbuc, din incinta mănăstirii, cu icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului şi cu racla cu Sfinte Moaşte, oficierea Tainei Sfântului Maslu şi săvârşirea Sfintei Liturghii.

Vineri, în ziua praznicului, a fost oficiată sfinţirea apei, Aghiasma Mică, urmată de Sfânta Liturghie arhierească, săvârşită de Preasfinţitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, împreună cu un sobor de 59 de ieromonahi, preoţi şi diaconi, în altarul de vară al mănăstirii, în prezenţa a peste cinci mii de credincioşi. Răspunsurile la strană au fost date de către un grup de maici de la Mănăstirile Sfânta Cruce şi Buna Vestire din Oradea, în frunte cu maicile starețe Mina stavrofora și Pavelida stavrofora.

În predica rostită după citirea pericopei evanghelice rânduite, de la Sfântul Evanghelist Ioan, Preasfinţitul Părinte Sofronie a subliniat rolul fundamental al Maicii Domnului în istoria mântuirii neamului omenesc, ca Născătoare de Dumnezeu şi Maică a Luminii, ca mijlocitoare şi pururea rugătoare la Tronul Fiului ei, Domnul nostru Iisus Hristos, pentru mântuirea noastră.

După Sfânta Liturghie, Preacuviosul Părinte Arhimandrit Mihail Tărău, exarhul mănăstirilor și schiturilor din Episcopia Oradiei și stareţul Mănăstirii Izbuc, în cuvântul său, a adus prinos de mulţumire Preasfintei Treimi şi Preacuratei Fecioare Maria, Maica Domnului, pentru bucuria acestui praznic aducător de tămăduire sufletească și trupească, mulţumind, totodată, Preasfinţitului Părinte Episcop Sofronie al Oradiei pentru osteneala şi jertfa de a fi prezent la hramul aşezământului monahal. Mulțumiri au fost aduse tuturor pelerinilor prezenți, autorităţilor locale şi judeţene şi bunilor credincioși care și-au adus obolul la ridicarea noii biserici a mănăstirii, piatra de temelie a sfântului lăcaș fiind sfințită de către Preasfințitul Părinte Sofronie al Oradiei în ziua de 16 mai 2010, acum urmând să primească veșmântul de pictură în interior.

În cuvântul festiv de încheiere a sărbătorii, Chiriarhul Oradiei a ţinut să felicite pe Preacuviosul Părinte Arhimandrit Mihail Tărău, pentru frumoasa lucrare duhovnicească, ctitoricească şi misionară ce o desfăşoară, împreună cu întreaga obște a Sfintei Mănăstiri Izbuc. De asemenea, a chemat binecuvântarea lui Dumnezeu peste toţi pelerinii care s-au ostenit şi au luat parte la sărbătorirea hramului cel vechi, Izvorul Tămăduirii, al Mănăstirii Izbuc. Cu acest prilej, Ierarhul a oferit Domnului Cornel Popa, Președintele Consiliului Județean Bihor, o Diplomă de apreciere, iar din partea mănăstirii o plachetă, în semn de recunoștință pentru sprijinul oferit la zidirea noii biserici mari a așezământului monahal.

La final, toţi credincioşii au primit agheasmă, pregătită în recipiente speciale pentru această sărbătoare, dar şi merinde pentru trup, bucate tradiţionale alese, care au întregit bucuria şi frumuseţea praznicului.