Statul va garanta, pentru programul „Prima casă”, în proporție de maximum 50% valoarea creditelor acordate pentru achiziția de locuințe noi și/sau consolidate și în proporție de maximum 40% cele mai vechi de 5 ani, potrivit unei OUG aprobată joi de Executiv.

„Actul normativ modifică și completează în acest sens Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 60/2009 privind unele măsuri în vederea implementării programului «Prima casă». Prin diferențierea categoriilor de locuințe care pot fi achiziționate în cadrul acestui program și individualizarea procentelor de garantare în funcţie de categoria locuințelor achiziționate se urmărește crearea de condiţii favorabile atât pentru creșterea fondului locativ, cât și pentru îmbunătăţirea celui existent, în concordanță cu obiectivele stabilite de Executiv în cadrul Strategiei programului «Prima casă» pentru 2017-2021, aprobată în ședința de guvern de joi”, se arată într-un comunicat de presă al Executivului.

Potrivit sursei citate, prin locuință nouă, în sensul programului «Prima casă», se înțelege orice imobil care respectă condițiile pentru a fi încadrat în categoria imobilelor cu destinația de locuință, recepționat la terminarea lucrărilor cu cel mult 5 ani înainte de data solicitării creditului garantat. De asemenea, vor fi asimilate în categoria locuințelor noi și locuințele supuse cu cel mult 5 ani înainte de data solicitării creditului garantat unor lucrări de intervenție în vederea consolidării și/sau a reducerii riscului seismic.

Din 2009, când a fost lansat Programul «Prima casă» și până la finalul lunii octombrie 2016 au fost acordate 201.080 de garanții, în valoare totală de 17,2 miliarde de lei, pentru finanțări în valoare de aproximativ 34,4 miliarde de lei.