"Relansarea stângii în România" Senatorul PSD Ion Iliescu, împreună cu preşedintele Forţei Democrate, Petre Roman, vor participa, mâine, la o dezbatere cu tema "Relansarea stângii în România". Întâlnirea se doreşte a fi un schimb de idei pentru a oferi o alternativă reala atât la actuala guvernare, cât şi la actuala opozitie, din care face parte şi PSD. Alaturi de Iliescu şi Roman, vor fi prezenţi şi o serie de lideri PSD, consideraţi a fi printre apropiaţii fostului preşedinte: Rasvan Theodorescu, Ecaterina Andronescu, Octavian Ştireanu, Tudor Mohora, Rodica Stănoiu, Cico Dumitrescu, dar şi mai mulţi profesori universitari cu vederi de stânga. Petre Roman a precizat că nu se va adopta vreun document comun şi nici nu se pune problema, deocamdată, înfiinţării unui nou partid politic. Eliminarea privilegiilor pentru parlamentari Parlamentarii liberali au anunţat, sâmbătă, la Braşov, că vor depune o iniţiativă legislativă vizând eliminarea din Statutul parlamentarului a articolului care reglementează indemnizaţia tranzitorie şi a capitolului privitor la pensii, o decizie în acest sens fiind luată, vineri, la reuniunea Delegaţiei Permanente a partidului. De asemenea, senatorii şi deputaţii PNL au fost mandataţi de DP să susţină procedura votului nominal la momentul în care aceste modificări legislative vor ajunge în Parlament. Proiect al siguranţei naţionale Liberalii vor definitiva, în această săptămână, propriul proiect al legii siguranţei naţionale, urmând ca acesta să fie prezentat în cadrul unei dezbateri publice, iar parlamentarii PNL din comisiile de specialitate vor finaliza şi un nou proiect de lege privind organizarea şi funcţionarea SRI. Proiectul referitor la SRI va avea drept obiectiv asigurarea protecţiei drepturilor cetăţeneşti şi nu extinderea competenţelor acestui serviciu de informaţii. Iniţiativele liberale vor amenda "substanţial" propunerile legislative din domeniul securităţii naţionale prezentate în şedinţa CSAT din 13 februarie 2006, propuneri secretizate fără respectarea legilor în vigoare, doar pentru a fi ascunse de ochii opiniei publice. "Între PNL şi PD este un divorţ iremediabil" Vicepreşedintele PSD Mihai Tănăsescu a apreciat, ieri într-o conferinţă de presă, că ultimele declaraţii ale democraţilor şi liberalilor pe tema fuziunii dintre PNL şi PD arată "divorţul iremediabil şi irecuperabil" existent între cele două partide. Tănăsescu a afirmat că ultimele luări de poziţie ale unor lideri PNL şi PD demonstrează "disensiunile şi diferenţele de doctrină şi viziune" dintre cele două formaţiuni, care fac "convieţuirea dintre ele practic imposibilă". Vicepreşedintele PSD a apreciat că declaraţiile pe temă ale liberalilor au reprezentat "un verdict fără echivoc: fuziunea dintre PNL şi PD nu se poate face". Retragere a iniţiativei privind declaraţiile de avere Cei şase deputaţi PSD iniţiatori ai modificărilor la declaraţiile de avere vor depune, azi, la Biroul Permanent, o cerere de retragere a proiectului din dezbaterea parlamentară, a anunţat purtătorul de cuvânt al PSD, Cristian Diaconescu. Acesta a declarat că liderii PSD vor analiza modul în care au acţionat iniţiatorii, dar şi reprezentanţii partidului în Comisia juridică a Senatului. El a menţionat că printre iniţiatori se numără Valeriu Zgonea, Viorel Hrebenciuc, Cristian Dumitrescu, dar că proiectul nu este însuşit de partid. În forma propusă de iniţiatori, ea prevede răspunsuri cu "da" sau "nu" la toate întrebările, urmând să fie detaliate doar declaraţiile la care răspunsurile sunt afirmative.