Administraţia orădeană a finalizat procedura de selectare a firmei care va executa lucrările de modernizare a 19 străzi prevăzute într-un proiect finanţat de Programul Operaţional Regional. Contractul având ca obiect "Modernizare străzi în vederea fluidizării traficului de acces între zone rezidenţiale şi funcţionale din municipiul Oradea" şi o valoare de execuţie de 10.914.013,6 lei a fost semnat în 4 decembrie a.c., de către Primăria Oradea şi firma SC Drumuri Orăşeneşti. Lucrările vor fi demarate la începutul lunii ianuarie 2010, urmând să fie finalizate în luna iulie 2011. Străzile care urmează să fie modernizate sunt următoarele: Bumbacului, Cazaban, Decebal, Depoului, Horea, Iuliu Maniu, Morii, Splaiul Crişanei, Almaşului, Ardealului, Gala Galaction, Margaretei, Măslinului, Miron Costin, Sabinelor, Traian Vuia, Ursului, Vaporului, Viorelelor. În ceea ce priveşte ordinea primelor străzi care vor intra în reabilitare, aceasta va fi stabilită în cursul acestei săptămâni.