Fiinţa umană este o fiinţă gregară. Omul aparţine grupurilor sale şi este în mare parte rezultatul fasonării de către grupurile prin care soarta l-a plimbat. Ca o consecinţă importantă a acestui lucru, izolarea insului de lume nu doar că pare ciudată celorlaţi, dar peste o limită ea este alunecare în boală psihică. Izolarea extremă se cheamă autism şi se întâlneşte în schizofrenie. Aceasta în ceea ce îl priveşte pe individ în raport cu grupurile din care face parte. În ceea ce priveşte izolarea grupurilor umane, consecinţa este nu boala, ci înapoierea. Cu cât sunt mai izolate, cu atât mai înapoiate. Singurul continent izolat până în secolul al XVIII-lea a fost Australia. Din cauza aceasta aborigenii umblau în pielea goală şi jucau tontoroiul sărind precum cangurii. Cele mai izolate grupuri umane de astăzi sunt triburile amazoniene. Şi acestea au rămas în pielea goală. Aceasta în ceea ce priveşte izolarea totală a grupurilor de restul umanităţii. În ceea ce priveşte izolarea parţială, rezultatul este înapoierea respectivei populaţii proporţional cu gravitatea şi extensia izolării. Efectul este triplu: uman, socio-cultural şi economic. Uman este vorba despre gradul de emancipare şi de trăire la zi a clipei ce ţi-a fost dată. Astfel, există o diferenţă de informare "la zi" a felului de a fi (estetic, ştiinţific etc.) între un new-yorkez, un bucureştean, un orădean şi unul din Pociovelişte. Dacă însă le veţi crea ultimilor trei condiţii de a ajunge de câteva ori pe an la New York, diferenţele vor dispărea treptat. Cultural şi economic cred că nu este cazul să demonstrez ce consecinţe are handicapul de a nu putea comunica optim. Dintre toate variantele de comunicare, deplasarea oamenilor, rapiditatea şi comoditatea sunt de departe cele mai importante. Toate celelalte comunicări se finalizează prin contactul direct între oameni. În actualul stadiu socio-economic şi de globalizare, legătura, comunicarea directă între oameni nu presupune distanţe regionale, nici măcare naţionale. O comunicare serioasă presupune să poţi fi oriunde în lume în maximum două zile, să poţi primi la tine pe oricine, de oriunde din lume, în maximum două zile, iar pentru Europa, care este deja un spaţiu comun, de a ajunge oriunde în maximum câteva ore. Adică, la ora actuală, dacă un bucureştean are o problemă serioasă la Paris, se urcă dimineaţa în avion, îşi rezolvă problema în Paris, iar seara vine acasă cu alt avion. Localităţile cu pretenţii medii, aşa cum ar fi Oradea, îşi gândesc comunicarea şi circulaţia oamenilor doar în termeni aviatici. Tocmai de aceea, în România, de exemplu, oraşele cu cele mai multe investiţii sunt cele care au curse aeriene zilnice la diverse ore spre cât mai multe destinaţii. Dau ca exemplu Bucureştiul, Timişoara, Clujul. Investitorul nu vine nici din Sălaj, nici din Arad, să-i spui: "Urcă dom le în maşină!". Dacă cineva din lumea largă vrea să vină la Oradea începe să se scarpine în cap: "Să vedem în ce zi se pot ajunge, să vedem dacă şi când mă pot întoarce sau mă plimb pe superşosele sute de km ca să ajung la un avion etc." Oradea stă, din acest punct de vedere, catastrofal, în raport cu pretenţiile şi cu posibilităţile sale. Vedeţi orarul Tarom şi celelalte oportunităţi aviatice din Oradea. Singur criteriul numărului de pasageri nu explică izolarea aeriană a municipiului. De fapt acest aspect este un cerc vicios, în care tembelismul orarului a alungat pasagerii. Mă abţin de a comenta acest aspect pe care ar trebui să-l sesizeze alţii. Tu, orădean, vrei să pleci undeva? Încearcă şi vezi cât de dezavantajat eşti faţă de semenii tăi din alte oraşe. Vreţi să vină tineri la studiu în Oradea din alte ţări? Vreţi turism? Vreţi Felix? Dar, de fapt, conştientizează factorii de decizie importanţa comunicării aeriene? Statutul economic politic etc. al oraşelor pe glob se stratifică şi în funcţie de posibilităţile de comunicare aeriană. Orientarea populaţiei spre un centru sau altul depinde şi de acest aspect. Avem noi parlamentari care să poată face un lobby pentru oraş? Sau îi interesează doar până la alegeri? Avem noi la nivel de judeţ şi de oraş factori responsabili care ar putea influenţa decizii la nivel superior? Dar îi interesează?