Preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Pasztor Sandor, a prezentat, ieri, stadiul lucrărilor la Muzeul Ţării Crişurilor printr-o vizită pe şantier. Potrivit şefului CJ Bihor, lucrările ar trebui să se încheie în decembrie-ianuarie, astfel încât, în primăvară, muzeul să poată fi deschis publicului. De asemenea, în perioada următoare, va fi organizată o licitaţie pentru achiziţionarea mobilierului de bază, iar din fonduri europene va fi achiziţionat mobilierul special şi va fi amenajată zona exterioară.

 

Pasztor Sandor a amintit, ieri, că în şase-şapte zile s-a făcut ceea ce nu au reuşit precedentele conduceri ale CJ Bihor în ultimii şase ani: s-a făcut o recepţie a lucrărilor executate de Selina, s-a încheiat contractul cu noul constructor pentru etapa a II-a de reabilitare a fostei Garnizoane, a fost întocmit un proces-verbal de predare-primire a amplasamentului, a fost dat ordinul de începere a lucrărilor şi au fost trimise comunicări către Primăria Oradea şi ITM Bihor cu privire la începerea lucrărilor. Pasztor a menţionat că valoarea contractului pentru etapa a II-a a lucrărilor, încheiat cu firma Euras SRL din Satu Mare, se ridică la 5,99 milioane lei fără TVA (7,18 milioane lei cu TVA), banii fiind asiguraţi integral din bugetul Consiliului Judeţean Bihor. Şeful administraţiei judeţene a precizat că, în aceste zile, s-a mai realizat conectarea la curent, apă şi canalizare. „Par lucruri simple, dar nu s-au făcut până acum”, a afirmat Pasztor Sandor, făcând referire la predecesorii săi în fruntea CJ Bihor. În ceea ce priveşte clădirea Muzeului Ţării Crişurilor, Pasztor a menţionat că vor fi trei etape de lucrări. Prima etapă o reprezintă lucrările din etapa a II-a, care constau în finalizarea instalaţiilor interioare, construirea staţiei de pompare şi rezervor tampon pentru stingerea incendiilor cu ceaţă de apă, inclusiv utilaje, echipamente tehnologice şi funcţionale de montaj, lucrări de arhitectură şi finisaje interioare, lucrări de împrejmuire şi fântână exterioare, utilaje, echipamente tehnologice şi funcţionale cu montaj. „Vom avea 3.430 mp de pardoseli de parchet, 4.295 mp tarchet, 331 mp pardoseli reci, peste 1.000 mp de pereţi despărţitori”, a menţionat Pasztor. Potrivit acestuia, în paralel cu muncitorii de la Euras vor lucra şi municitori de la Selina, aceştia din urmă trebuind să termine partea de instalaţii, după cum s-au angajat în contract. Pasztor a reamintit că, în urma discuţiilor avute cu reprezentanţii firmei de construcţii din Satu Mare, termenul de realizare a lucrărilor din etapa a II-a a fost redus de la 8 la 6 luni. „De luni, sunt 50 de de muncitori care lucrează în clădire. Se lucrează în subsol la partea de instalaţii. Ne-am înţeles ca o parte dintre muncitori să poată să se cazeze la subsol”, a mai precizat preşedintele CJ Bihor.

 

Dotare cu mobilier

Cea de-a doua etapă presupune dotarea Muzeului Ţării Crişurilor cu mobilier de bază. În acest sens, se pregăteşte organizarea unei licitaţii de achiziţii publice, finanţarea urmând să fie asigurată tot de la bugetul judeţului. „Urmează să facem o rectificare bugetară în cursul acestei luni”, a menţionat Pasztor Sandor. Astfel, se va achiziţiona mobilier şi dotări speciale pentru spaţiile de laboratoare, depozite, birouri şi încăperile personalului. Valoarea totală estimată este de 5,95 milioane lei cu TVA, sumă care include şi cheltuieli diverse şi neprevăzute. Termenul estimat pentru finalizarea contractului este de 8 luni, însă Pasztor speră să se ajungă la doar 5 luni, astfel încât după finalizarea lucrărilor de reabilitare a clădirii, Muzeul să poată să se mute în noul sediu.

A treia etapă o reprezintă achiziţionarea dotărilor specifice de muzeu şi amenajarea terenului din jurul fostei Garnizoane. Pasztor Sandor a menţionat că această achiziţie ar urma să se facă în baza unui proiect cu finanţare europeană prin POR 2014-2020, iar valoarea estimată este de aproximativ 5 milioane euro. Cererea de finanţare ar urma să fie depusă în luna septembrie a acestui an. „Eu consider că s-au făcut paşi importanţi în 6-7 zile. Avem toate posibilităţile de a începe şi continua acest proiect în aşa fel încât anul viitor să ne mândrim cu această clădire”, a declarat, la final, preşedintele CJ Bihor, estimând că deschiderea muzeului pentru public nu poate fi făcută mai repede de luna martide a anului viitor.

 

Pregătiţi pentru normalitate

La rândul său, directorul Muzeului Ţării Crişurilor, Aurel Chiriac, a promis că, odată cu redeschiderea muzeului, veniturile instituşiei pe care o conduce vor creşte cu 30%. „Anul trecut, în 7 săli, am avut 40.000 de vizitatori. Vă daţi seama ce aflux de vizitatori vom avea după ce vom deschide acest sediu”, a menţionat Chiriac. Potrivit directorului MTC, instituţia de cultură este pregătită să intre în normalitate. „Noi suntem pregătiţi pentru mutare, există şi planul expoziţional. Am gândit o expoziţie în care să avem puţină scenografie, pentru ca vizitatorul să intre în interacţiune cu ceea ce i se oferă”, a declarat Aurel Chiriac, adăugând că, după ce noul sediu va fi complet utilat „vom ajunge la un muzeu de excepţie, pentru că suntem singurul muzeu pavilionar, care dispune de spaţii şi de patru muzee, de fapt”. El a reamintit că MTC are un patrimoniu de aproximativ 500.000 piese, ceea ce îl situează pe locul 5 în România. „Avem ce arăta, ce propune publicului. Avem 9 restauratori şi fiecare va avea un laborator de restaurare”, a mai menţionat Chiriac, care a precizat că muzeul orădean a făcut restaurări pentru instituţii din Braşov, Sibiu, Debreţin. Printre sursele de venituri identificate o reprezintă sala de conferinţe ce va fi amenajată la capătul scărilor principale şi care va fi închiriată pentru evenimente.