Societatea cultural-patriotică „Avram Iancu” Oradea va invită în ziua de 24 iunie la comemorarea martiriului conducătorilor răscoalei românilor ardeleni, cei care au tras semnalul renaşterii virtuţilor noastre româneşti: martirii Horea, Cloşca şi Crişan, precum şi pentru a cinsti creştineşte cei 192 de ani de la naşterea eroului nostru naţional Avram Iancu.

Festivitatea va începe la ora 12.00 şi se va termina la ora 13.00, cu defilarea Detaşamentului de onoare şi onorul muzicii militare, la bustul lui Avram Iancu din Parcul Traian.

„Ardealul o mie de ani şi-a muiat deznădejdea în jale şi s-a mângâiat cu visul. De doua ori el, totuşi, a lovit cu sete crâncenă şi cu avânt înfricoşat dospit de impulsuri seculare. În amândouă rândurile lovitura lui a pornit din acelaşi loc, care prin  vitejia legendară a răscumpărat aureola bărbăţiei îngropate şi a dat unui popor oropsit unica zestre de înălţare morală. Acest loc este Ţara Moţilor.

De pe culmile munţilor Apuseni a strigat pentru întâia oară răzvrătirea, ca un bucium precursor al redeşteptării generale. Moţii sunt Tirolul nostru, pumnul Ardealului, iar cele două inimi mari în care a clocotit uraganul sunt eroii lor, Horia şi Avram Iancu.*

De ce acest titlu al intervenţiei noastre? Neocominterniştii ne interzic prin legi de ei clocite să nu mai vorbim de identitate naţională, merg cu petiţii la năimiţi, să ne şteargă memoria, să ne scrie o nouă istorie, să ne aducă la statutul de popor de sclavi. Fără economie, cu ţara vândută, robi la străini, suntem victimă sigură. Un lucru ne-a mai rămas: credinţa.

Vin propagandiştii şi ne cer să nu mai avem repere morale. În anul 1924, la 100 de ani de la naşterea lui Avram Iancu, s-au organizat manifestări naţionale la care au participat Regele Ferdinand şi Regina Maria.

Filialele noastre din teritoriu şi istoricii serioşi aduc noi şi noi argumente înspre înţelegerea rolului colosal al generaţiei de la 1848-1849, din Ardeal, Moldova, Bucovina şi Muntenia. Avram Iancu a adunat în Apuseni speranţele românilor, datorită personalităţii sale, moţilor săi vânjoşi care au adăpostit tradiţia de eroism pe care vremurile viteze nu le-au putut înfrânge în cetatea naturală a Transilvaniei.

Căutându-şi matricea naţională, acest popor l-a considerat pe Avram Iancu Craiul Munţilor. Sunt documente ce arată că oamenii cu adevărat luminători ai Naţiunii au văzut în Mitropolitul Andrei Şaguna, în Simion Bărnuţiu sau în Avram Iancu pe Regele Românilor.

„Cuibul lui de stânci devenise focarul redeşteptării naţionale româneşti de pretutindeni…  Iancu concentra atunci destinele neamului în mâinile lui”.*

Datorita precipitării evenimentelor, trei legiuni româneşti din cele 15 planificate nu s-au înfiinţat şi în mare masură din cauza perfidiei Vienei, generalilor ei obosiţi şi atiromâni. Prefecţii celor 15 legiuni au fost numiţi de către Comitetul Român.

„Domnilor, eu plec în munţi şi fac revoluţie”. Documente numeroase atestă faptul că legionarii Iancului s-au adunat în munţi cu prefecţii lor. „Toata vremea Iancu a fost Comandantul necontestat, adorat de mulţime. Oastea lui n-a cunoscut o clipă de înfrângere. Cuibul lui de stânci devenise focarul redeşteptării naţionale româneşti de pretutindeni”.

 

Avram Iancu, vizionar european

La începutul revoluţiei europene, eroul şi mulţi dintre intelectualii români au împărtăşit ideile acesteia, însă, prin Programul revoluţiei maghiare (15 martie 1848) pct. 12, prin care se cerea anexarea Transilvaniei la Ungaria şi prin hotărârea  Dietei de la Cluj din acelaşi an, românii vor răspunde răspicat: „Noi vrem să ne unim cu Ţara”.

În 3-5 mai 1848, pe Câmpia Libertăţii din Blaj, dupa ultimele documente istorice, au fost 90.000 de români. În septembrie 1848, la Blaj, 60.000 de români înarmaţi l-au auzit pe Iancu: „Noi suntem oamenii libertăţii!”. „Ce a urmat se ştie. E prima noastră afirmare a ideii de libertate politică, cea dintâi campanie ostăşească în războiul de neatârnare. Avocatul Avram Iancu a pledat cu sabia în mână cauza românismului”.*

Dupa năvălirea lui Iosif Bem în Transilvania, o parte din armata austriacă şi regimentele grănicereşti de la Orlat şi Năsăud, precum şi conducerea guvernului din Sibiu se retrag în Bucovina şi în Ţara Românească.

Singura citadelă care nu a cedat a fost cea condusă de Avram Iancu, precum şi Cetatea Alba Iulia şi Timişoara.

Kossuth, care în octombrie 1848 adresase un ultimatum dur şi jignitor către poporul valah, se vede nevoit a încerca, prin vicleşug, să pună capăt războiului civil din Ardeal, capturându-i pe conducători. Luptele de la Abrud, în care în două rânduri Hatvany este învins categoric, iar colonelul Kemeny la fel, sunt punctul culminant şi măreţ al epopeii românilor: „Agerul Prefect, frumos, drept şi încrezător crai al munţilor se ivea pretutindeni pe calul lui alb ca un zeu al luptei. Prestigiul lui personal întreţinea şi coeziunea, şi disciplina acestei armate de ţărani. Cele două invazii ungureşti în Munţii Abrudului, sugrumate în sânge subt cutropirea moţilor, au arătat lumii la ce grad de conştiinţă cetăţenească se ridicasera iobagii Ardealului şi ce bloc de granit erau piepturile lor”.*

Spiritul european al lui Avram Iancu este dovedit de acceptarea rolului de mediator al lui Dragoş (deputat de Bihor ) şi al lui Nicolae Bălcescu.

Atunci când armatele ţariste pătrund în Ardeal, generalul Luders spune că nu a găsit aici decât un singur general: Avram Iancu. Concomitent, generalul Paskievici trece prin pasul Vereczke în Ungaria. La cererile insistente de pace ale lui Kossuth, Avram Iancu îi răspunde că se situează pe o poziţie de neutralitate. A fost singura concesiune ce moralmente se mai putea face. El nu a dorit să amplifice dezastrul armatelor revoluţionare maghiare, deşi i se ivise o situaţie extrem de avantajoasă: foştii lui duşmani, presaţi la Şiria, cu spatele la munţi, ar fi fost o prada extrem de tentantă. O năvălire fulgerătoare din Apuseni ar fi adus un final jalnic himerei Ungariei Mari. Avram Iancu însă ştia că între români şi maghiari armele nu pot hotărî. A fost un vizionar european, luând decizii simple şi mari. La numai 6 luni de la capitularea armatei maghiare, hotărâtă de generalul Gorgey, Avram Iancu, la chemarea Comitetului român, trece prin Oradea, în drum spre Viena, pentru a spijini cauza românilor. Inutil.

Primirea ce i-a fost făcuta în zilele de 8-9 februarie 1850 de către autorităţi şi populaţia maghiară a fost cea meritată de către un erou pe care foştii inamici întelegeau să o facă unui luptător demn de respect. Iubit şi urmat cu fanatism de ai săi, a fost în egală măsură apreciat şi de către adversari. Ce a urmat se stie. În 1867, Transilvania este cedată spre administrare nobilimii maghiare. Această decizie va însemna sinuciderea Austro-Ungariei, peste numai 51 de ani, în 1918.

* Octavian Goga - Mustul care fierbe - Editura Scripta 1992 - Bucureşti

Preşedintele Societăţii Cultural-Patriotice „Avram Iancu”, Oradea

Col. (r)  Grigore BARTOŞ