Taina Sfântului Maslu este lucrarea sfantă săvârșită în numele Sfintei Treimi, de către preoții Bisericii, prin care se împărtășește credincioșilor bolnavi harul nevăzut al tămăduirii sau ușurării suferințelor trupești, întărirea su­fletească, iertarea păcatelor. Partea vazută constă din ungerea cu untdelemn sfințit, după ce s-a invocat, prin rugăciuni speciale, mila lui Dumnezeu prin puterea Sfântului Duh asupra celor bolnavi.

A devenit deja o tradiție ca la Sfânta Mănăstire Izbuc, în prima duminică din fiecare lună a anului, după Sfânta Liturghie săvârșită de către ieromonahii mănăstirii, să fie oficiată Taina Sfântului Maslu. Astfel, duminică, 2 octombrie 2016, a doua zi după sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului, Lavra Izbucului a primit peste 2.000 de pelerini, veniți din județul Bihor, dar și din județele învecinate, veniți să primească har și ajutor de la Dumnezeu. Preacuvioșii Părinți, în frunte cu starețul mănăstirii, Arhimandritul Mihail Tărău, au adus balsam de mângâiere în sufletele tuturor celor prezenți prin frumoasele rugăciuni înălțate către Bunul și Milostivul Dumnezeu, pentru iertarea păcatelor și vindecare de bolile sufletești și trupești, pentru pace și liniște în țara noastră și în lume, pentru tot ceea ce este bun și folositor spre mântuirea oamenilor. Toți pelerinii au avut binecuvântarea de a se închina la odoarele sfinte ale mănăstirii: un fragment din Sfânta și de Viață făcătoare Cruce pe care a fost răstignit Mântuitorul Iisus Hristos, o părticică din moaștele Sfântului Ierarh Nectarie din Eghina, Tămăduitorul de boli, icoana Domnului Hristos în grădina Ghetsimani, pictată de Părintele Arsenie Boca la vârsta de 19 ani, icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului și părticelele din moaștele mai multor sfinți. La final, dreptmăritorii creștini prezenți au fost miruiți, au luat apă de la izvorul făcător de minuni și au primit din partea obștii o masă caldă, se arată într-un comunicat al Mănăstirii Izbuc.