Săptămâna premergătoare Sărbătorii Paştelui este cunoscută în Grecia sub numele de Megali Evdomada, adică Săptămâna Mare, când, în mod tradiţional, credincioşii greci postesc după puterile lor, nu mănâncă carne, ulei sau lactate până după miezul nopţii din Sâmbătă Paştelui, după slujba de Înviere.

Săptămâna cea sfântă începe cu ziua de Luni, Lunea cea Sfântă - Megali Deftera. Megali Deftera este prima zi a Săptămânii Mari sau Sfinte, în care oamenii merg la biserică, se închină şi sărută icoana lui Iisus Hristos. Dar acasă începe ofensiva unei curățenii generale, semn de primenire, nu numai spirituală, ci și materială, a gospodăriei unde familia greacă își duce traiul. Marţea cea mare sau Marțea Sfânta, sau pe grecește Megali Triti, este cunoscută și în tradiţiile religioase ale românilor drept Marţea Seacă. În toată Grecia Megali Triti e o zi de doliu. Femeile gătesc biscuiţii de Paşte care se numesc aici koulouraki, folosind drept ingrediente ulei şi ouă, ce urmează a fi mâncaţi după terminarea postului... Tot în Marțea cea seacă, grecii asistă, de obicei, la o masă sfântă unde se binecuvântează pâinea, grâul și uleiul, aceste trei elemente vitale pentru viața de zi cu zi a acestora, iar preotul îi unge pe credincioși cu uleiul cel  sfânt.

În Miercurea Sfânta sau  Megali Tetarti are loc în biserici o slujbă specială, în cadrul căreia credincioşii sunt binecuvântaţi cu ulei. Toate muncile din gospodărie trebuie să se termine în acestă zi. Tot în ziua de Miercurea cea Sfântă, gospodinele pregătesc cu ardoare biscuiții și cozonacul de Paști. În Joia cea Mare sau Megali Pempti, Joia Patimilor, slujbele din biserici încep dimineaţă devreme. Enoriaşii participă în număr mare la ceremonialul religios, închinânduse înaintea lui Hristos cel răstignit pe cruce. Femeile vopsesc ouăle în roşu, culoare simbolizând sângele vărsat de Iisus şi gătesc tsoureki, un cozonac specific acestei săbători greceşti. Aceste bunătăţi urmează a fi puse pe masă, după Înviere, în duminica de Paşte.

În Joia Mare, grecii vin la biserică unde preotul citește cele 12 Evanghelii și se reface Drumul Crucii pe care Iisus s-a dus în lovituri de bici și sub cuvinte de ocară. Această via crucis este efectuată de credincioșii greci în jurul bisericilor lor, mai mari sau mai mici. După masă se realizează epitaful (epitafio). În unele sate grecești se arborează pe la porțile de piatră un voal roșu, simbol al mantiei cu care a fost îmbrăcat Hristos de prigonitorii săi romani. Vinerea cea Sfântă sau Megali Paraskevi, ori, cum îi spunem noi, Vinerea Seacă, este o zi dedicată doliului, tristeţii inspirate de moartea Mântuitorului. Clopotele bisericilor bat toată dimineaţa anunţând funebrul eveniment. Fetele decorează Epitafio, un fel de catafalc al lui Iisus, iar în biserici se ţin slujbe de înmormântare pentru Hristos. În această zi, femeile nu au voie să muncească, iar bărbaţilor din Grecia le este interzis cu strășnicie să joace cărţi. Odată cu apusul soarelui, Epitafio este purtat pe străzile oraşelor şi satelor, urmat de o procesiune tăcută, funerară.

În Vinerea cea Mare, grecii țin post negru. Cine nu se simte în stare de acest canon, mănâncă doar măsline, pâine și legume. În multe locuri se consumă și linte. Se bea chiar oțet, oțetul simbolizând lacrimile lui Hristos vărsate de El în timp ce era bătut, dar și în semn de aducere aminte a oțetului cu care i s-au umezit buzele uscate în timp ce agoniza pe cruce. În Vinerea Mare, grecii nu folosesc în nici un chip ciocanul, acele ori cuiele, pentru a nu repeta gesturile călăilor care l-au țintuit pe Iisus pe cruce după ce i-au pus o coroană cu acele spinilor pe cap și pentru a aduce astfel un pios omagiu Martirului de pe Golgota. Tot în Vinerea Mare, după slujbă, grecii fac o procesiune pentru reconstituirea simbolică a înmormântării Mântuitorului. 

În acest fel se marchează și la greci, frații noștri ortodocși, sfârşitul Postului Paştelui. Imediat ce ajung acasă, credincioşii ortodocși din Grecia se înfruptă cu  acea supă mayeritsa, cu măruntaie din carne de miel, cu ouă roşii şi kalitsounia. Se declanșează o bucurie generală, molipsitoare, pentru că neamul omenesc a fost salvat de păcatele lui prin marea minune a Învierii. În valul de voie bună și de râsete (risum pascalis-râsul pascal), grecii admiră focurile de artificii care luminează deopotrivă pământul și marea de care sunt ei înconjurați peste tot.  Populația satelor grecești se reunește în jurul bisericilor de piatră, iar copii poartă în mâini cu mare mândrie și recunoștiință lumânările oferite de către nașii lor. Duminica de Paști este încununarea întregii săptămâni. Membrii familiei se regăsesc cu bucurie în jurul mielului rotisat afară în aer liber, la un foc de tabără.  Bucuria reîntâlnirii cu cei plecați pe toate meridianele pământului se revarsă și devine de nestăvilit. Se cântă cu lacrimi de bucurie și recunoștință că au mai sărbătorit un Paști împreună, se bea, dar cu măsură, se dansează până la epuizare. Am fost și eu martor la o asemenea sărbătoare dezlănțuită a dansului sirtaki în satul Lisvorion din insula Lesbos, când dansatorii, tineri și bătrâni, își așteptau, cu mare nerăbdre, rândul să danseze cu familia lor, înaintea comunității întregului sat. Vă spun și eu, cutremurat de bucurie și speranța în mântuire, de pe acest colț de pagină, după ce am fost în Sfântul Munte Athos: Christos anesti!

 Va urma