La finalul unui an plin de realizări, Asociaţia Star Vivere a premiat cei mai talentaţi copii şi adolescenţi pentru contribuţiile lor la palmaresul succeselor. Nicole Cherry, Aurelian Temişan, Mihai Alexandru şi Doina Bentu au fost cei care au înmânat diplomele în cadrul celei de a X-a Gale, intitulată Golden Edition.

Cea de a X-a Gală a Premiilor „Star Vivere” a fost prilej de bucurie pentru membrii asociaţiei, copii şi adolescenţi talentaţi, care au fost răsplătiţi pentru rezultatele din acest an. Gala a fost prilej de bucurie şi pentru că grupul a împlinit 17 ani de existenţă. Şi în anul 2016, premierea copiilor talentaţi a avut loc într-un cadru festiv, în care s-au reunit pe aceeaşi scenă artişti mici şi mari. Voci frumoase, muzică bună, costume, artificii, confetti şi un tort delicios au fost ingredientele unei seri de neuitat. Invitaţii speciali din acest an au fost Nicole Cherry şi Aurelian Temişan, alături de Doina Benţu şi invitatul tradiţional al Galelor „Vivere”, compozitorul şi producătorul Mihai Alexandru. „Ne-am bucurat de prezenţa colaboratorilor şi a prietenilor din diferite domenii, oferindu-le un spectacol plin de candoare. Am încheiat un an competiţional bun, cu participări şi premii importante, un an în care am marcat şi succesul celei de-a III-a ediţii a Festivalului ‚Star Vivere Music Revolution’”, a spus Valeria Mişcuţia. Aceasta a citit şi un mesaj aniversar, în care a subliniat: „Premiile, concursurile, emisiunile, concertele, piesele nu le pot enumera, nici măcar trofeele, pentru că ele nu au constituit niciodata scopul principal. Deşi recunosc că întotdeauna ne-am dorit să fim cei mai buni. Într-o competiţie permanentă cu noi înşine, exigenţi, critici, motivaţi, am reuşit să evoluăm, demonstrând de fiecare dată că ‚Vivere’ înseamnă pasiune!”.

Premianţii din acest an au fost: Categoria New Generation: Amalia Pop, Sara Muşet, Angela Costa, Daria Chirilă, Ina Burescu, Ioana Şipoş. Categoria Cristal Voice: Iris Toth, Paul Cozma, Carla Sime, Valentina Rossi, Filip Mut, Ambra Pop. Silver Voice: Sara Roman, Darius Dunca, Patricia Dunca. Categoria Golden Voice: Miruna Rus, Daria Carpiuc, Georgiana Corbea, Patricia Crişan, Paula Doboş, Denia Paul, Miruna Mureşan. Categoria Star Vivere: Cezara Găvruţa, George Mario Rus, Briana Magdaş, Ioana Ardelean, Patricia Nicula. Best Voice: Ina Rus.