Asociația Alsterdorf a sărbătorit, sâmbătă, 23 iulie, un eveniment deosebit de emoționant: doi beneficiari ai Serviciului de Asistență Sociopedagogică la Domiciliu al asociației, Laszlo Moldovan și Zsuza, și-au unit destinele.

 

Cei doi beneficiază de sprijinul Asociației Alsterdorf, prin Serviciul de Asistență Sociopedagogică la Domiciliu, de aproximativ patru ani.

„Laszlo este un tânăr cu dizabilități intelectuale, care provine din Căminul de la Cighid, și a beneficiat, încă de mic, de sprijinul Asociației Alsterdorf. A finalizat școala primară la Ghiorac, după care, din anul 2001, s-a mutat la Oradea, pentru a beneficia de serviciile oferite de locuința protejată Casa Franz Max din cadrul Alsterdorf. Aici, a absolvit școala profesională specială și, cu sprijin de specialitate, s-a integrat pe piața muncii”, a declarat Emil Cuc, managerul Asociației Alsterdorf, menționând că la fel ca alte persoane cu dizabilități din locuințele protejate, tânărul a beneficiat de pregătire intensă pentru o viață independentă în cadrul unui alt serviciu al asociației - Apartamentul 1. În acest fel, în anul 2012, Laszlo iese din sistemul de protecție instituționalizat și este sprijinit să își caute o locuință cu chirie în care să înceapă adevărata viață. Având un loc de muncă stabil și beneficiind de asistență de specialitate, Laszlo reușește cu succes să se integreze social și comunitar. În acest timp, o cunoaște pe Zsuzsa, o tânără deosebită, drăguță, harnică și cu suflet mare. Datorită seriozității lor, hărniciei și consecvenței de care au dat dovadă, au fost sprijiniți să își achiziționeze o locuință prin programul Prima Casă. Acum locuiesc în apartamentul propriu.

De sâmbătă, Laszlo și Zsuzsa formează o familie frumoasă, într-o comunitate care le-a dat o șansă.

„Proaspăta familie Moldovan e doar un exemplu de perseverență, integrare socială și comunitară, o familie care a reușit pentru că a avut parte de înțelegerea și sprijinul nostru, al tuturor. În urmă cu 25 de ani, când copii ca Laszlo erau salvați din așa-numitul „Cămin al morții” - Cighid, era puțin probabil de sperat că vor putea, la un moment dat, să ducă o viață normală. Astfel de exemple pot continua. Prin Serviciul de Asistență la Domiciliu, au ieșit din instituții de protecție socială 20 de tineri cu dizabilități intelectuale și psihice, dintre care 14 încă beneficiază de asistență, iar cinci provin din Căminul de la Cighid”, a conchis managerul Asociației Alsterdorf.