Nou promovate în liga secundă, ASU Poli Timişoara şi Luceafărul Oradea şi-au testat potenţialul cu prilejul unui meci amical disputat pe Stadionul "Dan Păltinişanu". Echipa orădeană a continuat seria pestaţiilor bune din partidele de verificare şi s-a impus cu 3-2, după ce la pauză gazdele conduceau cu 2-1.

 

Primele faze de poartă le-au avut timişorenii, prin Bilia (9) şi Stefanovici (11), dar mai precişi au fost orădenii. După ce A. Constantinescu a respins în transversală un şut-centrare cu efect trimis de C. Roşu (12), portarul gazdelor a rămas fără replică la şutul fără preluare expediat de Cigan (16) din mijlocul careului mare (0-1). C. Roşu (20) putea majora avantajul, dar A. Constantinescu s-a repliat după ce a ieşit hazardat, respingând mingea şutată din unghi de atacant. Defensiva oaspeţilor a dat semne de slăbiciune peste două minute, când Blănaru a scăpat din marcaj şi l-a învins pe Pap din situaţie "unu la unu" (1-1). Portarul "luceferilor" a mai scos o dată mingea din plasă  după o execuţie cu efect, la colţul lung, a lui Stefanovici (35, 2-1). Înainte de primirea golului, Păcurar a trimis periculos din lovitură liberă de la 25 de metri, însă portarul timişorean a reuşit să respingă mingea.

Repriza secundă a început favorabil pentru oaspeţi, care au egalat după ce Arnăutu (48) a finalizat cu capul din apropiere o centrare a lui C. Roşu (2-2). ASU Poli a avut mai mult posesia mingii, dar Luceafărul a fost echipa mai incisivă. Scăpat pe contraatac, C. Roşu nu a putut fi oprit decât prin fault în drumul spre poartă, iar arbitrul a dictat lovitură de la 11 metri pentru că Todorov l-a stopat în careu. Tot căpitanul "luceferilor" şi-a asumat responsabilitatea executării penalty-ului şi a marcat golul victoriei (2-3).

ASU Politehnica: A. Constantinescu - Stefanovici, Gălan, Todorov, Taub – Bilia, D. Constantinescu - Birău, Giuricici, Ghinescu - Blănaru. Au mai intrat Vucea, Stancu, Motreanu, Niță, Teuț, Băban, Dănăricu.

Antrenor: Sorin Brîndescu.

Luceafărul Oradea: Ed. Pap – Balea, Bactăr, Fl. Ilie, Al. Radu, Feher, Tegle, C. Roșu, P. Păcurar, Cigan, Arnăutu. Au mai intrat Goia - Nogo, Balla, Chiș-Toie, Costea, Sorian și Moga.

Antrenor: Florin Farcaș.

 

Foto: Emanuel Titus Iliesi