Departamentul de Control al Guvernului va propune RA-APPS să recupereze sumele achitate pentru servicii neprestate sau îndeplinite insuficient de cabinetele de avocatură angajate din 2000, majoritatea contractelor fiind încredinţate cabinetului Elena Udrea, care a încasat integral onorariile. Corpul de Control al Guvernului propune recuperarea banilor de la avocaţi, inclusiv de la Udrea. Ministrul delegat pentru Control, Cristian David, a prezentat, ieri, concluziile acţiunilor de verificare privind verificarea legalităţii, oportunităţii şi executării contractelor de asistenţă juridică încheiate de Regia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS) în perioada 2000-2006. Ministrul a arătat că Direcţia Juridic a RA-APPS dispunea de 21 de angajaţi care, în final, au şi prestat mare parte din serviciile pentru care au fost angajate cabinete de avocatură, fiind evident faptul că au fost angajate cheltuieli nejustificate comparativ cu finalitatea dosarelor. Verificările au mai relevat că mare parte dintre facturi nu au viza controlului financiar preventiv. El a arătat că din totalul celor 23 contracte încheiate de regie în intervalul menţionat, 12 cauze au fost încredinţate cabinetului de avocatură Elena Udrea. Verificările au condus la concluzia că toate contractele de asistenţă juridică încheiate, deşi au respectat legea, au fost încheiate pe baza unor proceduri contrare principiilor liberei concurenţe şi transparenţei utlizării fondurilor publice, fără să existe o evidenţă din care să rezulte modul de stabilire a cuantumului onorariilor. David a apreciat că aceste onorarii au fost acceptate "arbitrar" şi disproporţionat în raport cu natura cauzelor de către RA-APPS şi a propus măsuri administrative împotriva directorilor generali şi şefilor Direcţiei juridice şi economice, care s-au succedat la regie în perioada 2000-2006. Conducerea RA-APPS a anunţat, la finele anului trecut, că, în perioada decembrie 2003-octombrie 2004, între regie şi Cabinetul de avocatură Elena Udrea au fost încheiate 12 contracte de asistenţă juridică, în valoare totală de 2,35 miliarde lei, contracte atribuite direct, fără licitaţie. Contractele încheiate între cele două părţi, în intervalul menţionat, au avut o valoare individuală cuprinsă între 10 milioane lei vechi şi 400 milioane lei vechi. Toate contractele au fost atribuite în mod direct, fără organizarea de licitaţii publice. Majoritatea contractelor de asistenţă juridică atribuite Cabinetului de avocatură Elena Udrea de către RA-APPS au fost încheiate începând cu luna iulie 2004, la două săptămâni după ce aceasta a fost numită în postul de consilier în cadrul Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB), unde a fost validată din partea Alianţei PNL-PD la 25 iunie 2004. Până la acea dată, Cabinetul de avocatură Elena Udrea a încheiat cu Regia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS) două contracte, la 4 şi 5 decembrie 2003, în valoare de 310 milioane lei vechi, respectiv 60 milioane lei vechi. După data de 25 iunie 2004, Cabinetul de avocatură Elena Udrea a încheiat cu RA-APPS zece contracte în valoare cumulată de 1,98 miliarde lei vechi. Trei dintre aceste contracte, în valoare totală de 740 milioane lei vechi, au fost încheiate în aceeaşi zi, la 8 iulie 2004, iar alte două contracte au fost atribuite la 21 şi 24 septembrie 2004, cu o valoare de 400 milioane lei vechi, respectiv 10 milioane lei vechi. La 28 septembrie 2004, Cabinetul de avocatură Elena Udrea a încheiat cu RA-APPS alte trei contracte, în valoare totală de 550 milioane lei vechi. Ultimele două contracte încheiate între cele două părţi au fost semnate în aceeaşi zi, la 6 decembrie 2004, cu o valoare de 120 milioane lei vechi, respectiv 160 milioane lei vechi. La momentul prezentării acestor date, Elena Udrea a precizat că, în cadrul relaţiei profesionale pe care a avut-o cu RA-APPS, cabinetul său de avocatură "a reprezentat interesele statului român, RA-APPS fiind o regie a acestuia şi nu o instituţie a PSD".