Mai mulţi elevi ai Colegiului Tehnic "Dimitrie Leonida" i-au vizitat ieri pe copiii de la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă nr. 2 din Oradea. Darurile aduse, şi mai ales zâmbetele vizitatorilor, le-au făcut o mare bucurie copiilor cu cerinţe educative speciale. Elevii de la "Dimitrie Leonida" au urmat exemplul celor de la Colegiul Economic "Partenie Cosma", care au donat jucării, haine şi dulciuri celor mai nevoiaşi decât ei.

Aceste evenimente, organizate şi cu sprijinul Inspectoratului Şcolar, vor deschide drumul copiilor cu cerinţe educative speciale spre o viaţă împlinită, unde pot urma o educaţie, pot socializa cu alţi oameni şi, în cele din urmă, pot obţine o profesie. Sub deviza "Împreună vom reuşi mai bine", copiii de la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă nr. 2 vor avea parte de asemenea activităţi menite să le faciliteze integrarea în societate până la sfârşitul anului şcolar 2010. Copiii cu deficienţe mentale nu sunt singurii care au avut de câştigat de pe urma acestei experienţe. "Pentru elevii mei aceste prime experienţe de voluntariat reprezintă o pregătire foarte bună pentru drumul ce îl vor urma în viaţă. Suntem bucuroşi că îi ajută pe alţii mai nevoiaşi şi în astfel de momente putem aprecia lucrurile cu adevărat importante din viaţa noastră", ne-a declarat Liana Coroianu, directoare adjunctă a Colegiului Tehnic "Dimitrie Leonida". Educatorii de la Centrul respectiv doresc să îi integreze cât mai mult pe aceşti copii în societate şi să le ofere o şansă pentru o viaţă cât mai bună. "Toţi cei de aici sunt foarte bucuroşi de vizită, dovadă că astfel de evenimente sunt o formă foarte eficientă de terapie. Pe viitor vom face vizite în afara şcolii, iar cu timpul vom organiza programe mult mai ample. În curând vom începe să confecţionăm mărţişoare pe care le vom vinde, iar din fondurile strânse vom face, la rândul nostru, o bucurie celor din azilele de bătrâni", povesteşte Viorica Bondar, educatoare în cadrul instituţiei.

Astfel de evenimente vor contribui şi la schimbarea percepţiei pe care mulţi dintre noi o au asupra acestor copii, mulţi dintre ei reprezentând şi cazuri sociale grave, care s-au luptat cu greutăţile vieţii, pe care mulţi dintre noi nu le cunosc.