Prezent în judeţul Bihor pentru a lansa oficial programul "Fermierul", ministrul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, Gheorghe Flutur, a lansat un atac dur la adresa principalului partid de opoziţie, susţinând că PSD este un partid care "otrăveşte atmosfera politică din România". Vicepreşedintele PNL a făcut referire la recentul caz Miron Mitrea, susţinând că "tripleta" aflată la conducerea PSD are un cuţit ascuns în mânecă şi că nu dovedeşte că s-a produs reforma în interiorul fostului partid de guvernământ. Gheorghe Flutur a mai ţinut să adauge că social-democraţii prelungesc epoca stenogramelor prin lideri care acum discută prin intermediul calculatoarelor, "de frica trădătorilor", întocmind strategii "ale dezbinării, ale minciunii". "PSD trebuie izolat şi să intre în carantină. Îi cer lui Mircea Geoană să închidă şantierul de reformă al PSD, pentru că e contaminat, a luat apă", a declarat liderul liberal. Pe de altă parte, Flutur a precizat că vor fi reluate în forţă acţiunile "oranjului" în ţară. În ceea ce priveşte declaraţiile colegului de Alianţă şi de Guvern, ministrul Vasile Blaga, referitoare la prefectul Ilie Bolojan, Gheorghe Flutur a precizat că îl ştie pe prefectul de Bihor şi că acesta îşi face bine treaba. "Probabil, sunt unele probleme interne. Nu orice discuţie înseamnă demitere", a mai adăugat vicepreşedintele liberal, adăugând că nu cunoaşte mai multe date, el neaflându-se la Cluj când au fost făcute declaraţiile. Prelungirea termenului pentru discutarea Legii minorităţilor Deputatul Lakatos Petru a declarat, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, că UDMR este de acord cu prelungirea termenului pe care-l au la dispoziţie comisiile din Camera Deputaţilor pentru întocmirea raportului cu privire la Legea privind statutul minorităţilor naţionale. Termenul limită stabilit este de 7 decembrie, însă, din cauza discuţiilor pe marginea Legii bugetului pentru anul 2006, doar una dintre comisiile sesizate şi-a dat avizul pozitiv. Lakatos a precizat că formaţiunea din care face parte nu doreşte ca legea minorităţilor să fie adoptată prin asumarea răspunderii Guvernului şi nici în regim de urgenţă. Pe de altă parte, deputatul bihorean a declarat că, la discuţia în plen, va fi nevoie de o "mobilizare exemplară" a parlamentarilor Coaliţiei, deoarece, fiind organică, legea trebuie să fie votată de jumătate plus unu din totalul deputaţilor. Acesta şi-a exprimat, însă, îndoiala în ceea ce priveşte prezenţa la vot a tuturor parlamentarilor PD, PNL şi PC.