Pregătirile pentru parada cu tehnică şi personal ce va avea loc joi, 1 Decembrie, de Ziua Naţională a României, au blocat ieri circulaţia în Centrul Civic în jurul orei 11.30, când a avut loc repetiţia. Maşinile şi mijloacele de transport în comun au fost oprite sau dirijate pe o altă rută.

Repetiţia pentru parada de 1 Decembrie a avut loc, ieri, 27 noiembrie, în jurul orei 11.30, în Centrul Civic, motiv pentru care s-au luat măsuri pentru întreruperea circulaţiei în zonă. A fost afectat traficul rutier şi circulaţia mijloacelor de transport în comun pe traseul Calea Mareşal Averescu – sens giratoriu – Piaţa Independenţei – în faţa Catedralei – Piaţa Cetăţii – str. Sucevei. Prefectura a anunţat că pe acelaşi traseu, circulaţia va fi întreruptă şi în data de 1 Decembrie, între orele 11.00 – 13.30. Reamintim că programul manifestărilor dedicate Zilei Naţionale a României vor debuta joi, 1 Decembrie, la ora 11.00, la statuia Ostaşului Român din Parcul 1 Decembrie, cu primirea persoanei oficiale, prezentarea onorului, salutul drapelului de luptă, ocuparea locului în dispozitiv şi intonarea Imnului Naţional al României. Va urma o slujbă religioasă oficiată de preoţii din structurile de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din Garnizoana Oradea. Alocuţiunile privind însemnătatea evenimentului vor fi rostite de prefectul Claudiu Pop şi de un istoric orădean. În cadrul ceremonialului, prefectul de Bihor va înmâna drapelul naţional şi diploma de excelenţă unor persoane cu rezultate remarcabile în activitate. „Am solicitat instituţiilor să nominalizeze cea mai reprezentativă persoană care s-a remarcat în acest an prin activitatea sa, făcând cinste profesiei şi judeţului Bihor. Deocamdată, ne-am axat pe şase domenii de activitate, însă, pe viitor dorim să includem şi altele, precum şi să elaborăm un regulament pentru această premiere”, a declarat prefectul Claudiu Pop, menţionând că au fost trimise adrese către Inspectoratul Şcolar Judeţean, Colegiul Medicilor, Teatrul Regina Maria, Ambulanţă, Salvamont şi Poliţie. Cele şase persoane desemnate de instituţii vor primi câte o diplomă şi câte un drapel tricolor. După premiere va urma un scurt recital al ansamblului coral „General Traian Moşoiu” şi festivitatea depunerii de coroane, jerbe şi buchete de flori la statuia Ostaşului Român din Parcul 1 Decembrie. Ceremonialul se va încheia cu defilarea detașamentului de onoare şi onorul muzicii militare, după care participanţii se vor deplasa în Centrul Civic pentru a asista la para militară cu personal şi tehnică.

Imediat după finalizarea paradei, în jurul orei 13.00, va începe distribuirea meniului tradiţional de fasole cu ciolan, varză murată şi ceai, pe platoul din faţa Casei de Cultură a Sindicatelor, oferit de Primăria Oradea împreună cu Garnizoana Oradea. Atât meniul cât şi varza murată vor fi oferite în caserole, în două puncte de distribuţie. În acest an, vor fi pregătite 2.700 de porţii de mâncare şi ceai, preparate la popota militară.