Dinamo a preluat şefia Profitând de egalul neaşteptat consemnat în partida de la Alba Iulia, Dinamo a preluat şefia primei divizii, graţie succesului cu 2-0 obţinut în faţa studenţilor ieşeni, prin "dubla" golgeterului Niculescu. Farul a strălucit şi la Piteşti, constănţenii remizând în "Trivale" şi reuşind să-şi păstreze invincibilitatea după primele trei etape derulate în retur. Oltenia este în doliu, "campioana unei mari iubiri" este cu un pas în Divizia B, doar o minune mai poate salva fosta echipă fanion a juveţilor. Timişorenii nu se dezmint şi, după ce au fost conduşi la pauză de băcăuani, au reuşit să întoarcă rezultatul, bifând al treilea succes consecutiv, după un meci în care Zeiţa Fortuna a purtat iarăşi culori alb-violete. Remiză albă la Bistriţa, unde atât gazdele, cât şi oaspeţii au trecut, pe rând, pe lângă victorie. Steaua s-a împiedicat la Alba Iulia, dovedind încă o dată că se descurcă mai greu împotriva echipelor mici. Acest semieşec face şi mai interesant duelul de duminică, dintre Steaua şi Dinamo, marele şi eternul derby al campionatului românesc. Remiză şi pe malul Dunării, între Oţelul şi FC Braşov, după un meci deosebit disputat în care braşovenii au egalat în minutele de prelungiri. Înspre final, "oţelarul" V. Tănase a avut prilejul de a încheia conturile, dar a ratat un penalty în minutul 78. FC Argeş - Farul Constanţa 1-1 (1-0) Marcatori: Tănasă `43 / Voiculeţ `59 Universitatea Craiova - Sportul Studenţesc 0-1 (0-0) Marcator: C. Lazăr `49 Poli Timişoara - FCM Bacău 2-1 (0-1) Marcatori: Caramarin `55, R. Stancu `60 / Codreanu `22 Dinamo Bucureşti - Poli Iaşi 2-0 (1-0) Marcator: Cl. Niculescu `5, `53 Gloria Bistriţa - FC Naţional 0-0 Apulum Alba Iulia - Steaua Bucureşti 1-1 (1-1) Marcatori: Giuchici `6 / Boştină `1 (11 m) Oţelul Galaţi - FC Braşov 1-1 (0-0) Marcatori: V. Iacob `66 / Bodea `90+2 Partida Rapid - CFR Cluj-Napoca s-a desfăşurat după închiderea ediţiei. Clasament 1. Dinamo 18 12 0 6 34-20 36 (+9) ---------------------------------------------------------------------- 2. Steaua 16 10 4 2 34-14 34 (+10) ---------------------------------------------------------------------- 3. Farul 18 9 4 5 25-17 31(+7) 4. Rapid 16 9 3 4 26-16 30 (+6) 5. Naţional 18 8 5 5 29-21 29 (+2) 6. Sportul 18 7 4 7 22-19 25 (+1) 7. Oţelul 18 7 4 7 14-14 25 (-5) 8. Gloria 17 7 3 7 30-26 24(-3) 9. CFR 17 6 6 5 24-24 24 (-3) 10. Poli Tim. 18 7 3 8 24-28 24 (-6) 11. Bacău 18 5 6 7 12-16 21 (-6) 12. FC Argeş 18 4 8 6 22-28 20 (-7) 13. Poli Iaşi 18 5 4 9 17-29 19 (-5) ---------------------------------------------------------------------- 14. FC Braşov 18 4 5 9 20-28 17 (-10) 15. Apulum 18 4 4 10 18-40 16 (-10) 16. "U" Craiova 18 3 5 10 16-27 14 (-13) Etapa viitoare: Poli Iaşi - Universitatea Craiova (ora 16.15), Farul -Oţelul (ora 20.00, Naţional TV), ambele vineri, 8 aprilie; FC Braşov -Poli Timişoara (ora 16.30, Naţional TV), Sportul - FC Argeş (ora 17.00, TVR2), CFR Cluj-Napoca -Apulum (ora 17.00), FC Naţional - Rapid (ora 20.15, Antena 1), toate sâmbătă, 9 aprilie; FCM Bacău - Gloria Bistriţa (ora 16.00) şi Steaua - Dinamo (duminică, ora 20.15, TVR1), duminică, 10 aprilie. Miercuri, 6 aprilie, de la pra 16.30 (Naţional TV) este programată "restanţa" Gloria Bistriţa - Steaua Bucureşti.