Prin decizia Ministerului Economiei şi Finanţelor şi a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, s-a stabilit revenirea la programul normal de lucru la ghişeele de relaţii cu publicul, trezorerie şi activitatea de administrare a veniturilor statului din cadrul direcţiilor generale ale finanţelor publice din ţară şi ale unităţilor fiscale teritoriale din fiecare judeţ. În conformitate cu noua decizie, întrucât nu mai există fenomenul extrem de caniculă, şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Bihor cu unităţile sale fiscale teritoriale aplică programul normal de lucru cu publicul, acesta fiind între orele 8.30-16-30 (în zilele de luni, marţi, joi şi vineri), iar miercurea, în intervalul orar 8.30-18.30, se precizează în comunicatul DGFP Bihor.