Stiri
Afişarea înregistrărilor 91–100 din 78859
Câteva cutii puse într-o pungă şi abandonate au stârnit agitaţie ieri, în jurul prânzului, la Trezoreria Oradea. La faţa locului au fost solicitaţi pirotehniştii, care s-au asigurat că nu este vorba despre încărcături explozibile.
De la deschiderea Centrului de Informare, Consiliere şi Asistenţă la locul de muncă a persoanelor cu dizabilităţi din Oradea, 370 de persoane cu diferite tipuri şi grade de handicap, precum şi cu diferite nivele de pregătire profesională, au fost înregistrate în vederea obţinerii unui loc de muncă.
O tânără de 24 de ani, însărcinată în luna a şasea, a fost internată ieri la secţia de Boli Infecţioase din Oradea cu diagnosticul gripă porcină. Femeia s-a prezentat iniţial la Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie cu suspiciuni de viroză, dar rezultatele probelor prelevate au confirmat că este vorba de virusul pandemic AH1N1.
Perioada de distribuire a alimentelor oferite de Uniunea Europeană se apropie de sfârşit. Cu toate că beneficiarii mai pot intra în posesia lor doar până la sfârşitul acestei săptămâni, nu puţini sunt cei care nu au binevoit să le ridice nici până acum de la fosta cantină a Primăriei Oradea.
Biblioteca Judeţeană "Gheorghe Şincai", Muzeul Memorial al Holocaustului Budapesta şi Comunitatea Evreilor din Oradea au organizat ieri vernisajul expoziţiei "Anne Frank: Istorie pentru prezent". Materialul expus prezintă evenimentele istorice, cât şi posibilitatea de a cunoaşte atât viaţa familiei Frank, precum şi a altora care au trăit în perioada regimului nazist. În cele 34 de panouri cronologice sunt prezentate fotografii şi descrieri despre evenimentele perioadei trăite de Anne Frank şi fotografii ale familiei Frank.
Câţiva dintre supravieţuitorii temniţelor comuniste din România s-au reunit ieri pentru a-şi comemora colegii de detenţie care au murit şi suferit pentru idealurile şi credinţa lor. Printre cei care au depus o coroană la troiţa ridicată în scuarul din faţa Şcolii cu clasele I-VIII "Oltea Doamna" din Oradea l-am remarcat şi pe Lucian Silaghi, cel mai tânăr dintre cei 300 de membri ai Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici Filiala Bihor...
Federaţia Română de Fotbal (FRF) continuă să tergiverseze lucrurile în cazul echipei FC Baia Mare. Ieri, forul federal trebuia să lămurească statutul grupării băimărene în acest campionat, însă nu a luat o decizie clară, doar a hotărât că partida UTA - Baia Mare, reprogramată pentru astăzi, nu se va mai disputa. Asta, fără a preciza dacă meciul va mai avea loc vreodată ori dacă UTA îl va câştiga la masa verde (3-0), ca urmare a excluderii din campionat a echipei FC Baia Mare.
Campioana României la handbal masculin HCM Constanţa va întâlni adversarul pe care şi l-a dorit în optimile de finală ale Ligii Campionilor. Constănţenii vor înfrunta echipa ungară MKB Veszprem, în dublă manşă eliminatorie, conform tragerii la sorţi de ieri, de la Viena. MKB Veszprem este campioana Ungariei, la care a jucat şi fostul pivot Marian Cozma.
Intrebarea Zilei
Cum apreciaţi actualul sistem de vot uninominal?
Rezultate
Vremea din Oradea
Oradea, 12.03.2010
vineri ora 17:46
|
Fulguiala |
|
Temperatura: 1° C Umiditatea: 87 % Viteza vantului: 22.53 km/h |
|
Oradea, 13 Mar 2010
Sambata
|
Ploaie si ninsoare |
|
Temperatura: 4° C |
|





