În fiecare an, pe data de 8 noiembrie, creştinii ortodocşi îi sărbătoresc pe Arhanghelii Mihail şi Gavriil, sfinţi cărora Jandarmeria Română le acordă o importanţă deosebită, fiind şi patronii spirituali ai acestei instituţii. Cu acest prilej, ieri, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Bihor a organizat un ceremonial religios pentru a marca această zi.

Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bihor au fost prezenţi, ieri, la Biserica Militară din Oradea, pentru a-şi sărbători patronii spirituali, participând la o slujbă religioasă oficiată în biserica militară. "Dacă ziua de 3 aprilie reprezintă naşterea Jandarmerii după trup, ziua de 8 noiembrie reprezintă naşterea Jandarmeriei după suflet. Arhanghelii Mihail şi Gavriil nu au fost aleşi întâmpălător ca ocrotitori spirituali ai jandarmilor. "Misiunile" pe care le au arhanghelii, de apărători ai bolţii cereşti, sunt la fel cu misiunile jandarmilor pe pământ, de a apăra valorile statului de drept. Cu speranţa că vom reuşi să apărăm aceste valori, sub oblăduirea spirituală a celor doi Arhangheli, dorim să îi felicităm pe toţi bihorenii care-şi serbează azi (n.r. - ieri) ziua onomastică, transmiţându-le cele mai sincere felicitări", a declarat lt. Ioan Bogdan, purtătorul de cuvânt al IJJ Bihor. Pe parcursul celor peste 150 de ani de existenţă a Jandarmeriei Române i-au fost patroni spirituali Sfântul Gheorghe, Sfinţii Constantin şi Elena şi, începând cu anul 1940, Sfinţii Mihail şi Gavriil.