Un fost canton aparţinând CFR, situat în Oradea, pe strada Făcliei (zona Silvaş), va fi demolat, săptămâna aceasta, pe terenul astfel eliberat municipalitatea intenţionând să construiască o pistă de biciclete, pe malul Crişului. Poliţiştii orădeni au fost solicitaţi să intervină în zonă, ieri, prima tentativă de demolare lăsându-se cu scandal după ce familia care a locuit în ultimii ani în vechiul canton nu a vrut să plece cu una, cu două.

 

Scandalul între familia care a locuit în clădirea vizată de demolare şi autorităţi a izbucnit, ieri, după ce primul utilaj a ajuns în zonă. Cantonul a fost ocupat în ultimii ani de un angajat al CFR, care a primit acolo o locuinţă de serviciu. Deşi ştiau că trebuie să evacueze imobilul, CFR oferindu-le, în schimb, o altă locuinţă, tot de serviciu, oamenii nu au plecat. Angajatul CFR le-a spus reprezentanţilor municipalităţii prezenţi la faţa locului că este de acord să evacueze locaţia, dar că nu are unde să se mute, pentru că, la rândul ei, noua locuinţă de serviciu propusă de CFR nu a fost evacuată de actualul locatar. Poliţiştii au fost solicitaţi la faţa locului pentru ca lucrurile să nu degenereze, Primăria, dar şi soţia angajatului CFR apelând la 112. Reprezentanţii Biroului de presă al Primăriei Municipiului Oradea au precizat, ieri, că imobilul vizat de demolare este o locuinţă de serviciu a CFR, un fost canton, construit pe terenul aparţinând municipalităţii.

„În urma unei vaste corespondenţe purtate cu CFR, Primăria Oradea a anunţat această instituţie că are nevoie de terenul pe care îl deţine, pentru că există un interes public, şi anume construirea unei piste de biciclete pe toată lungimea Crişului. CFR a împuternicit Primăria să demoleze construcţia. A fost obţinută autorizaţia de demolare şi ieri s-a trecut la evacuarea locatarului. Persoana respectivă ştia că trebuie să părăsească imobilul, iar CFR i-a oferit o altă locuinţă de serviciu. Primăria Municipiului Oradea nu are nicio obligaţie faţă de utilizatorul clădirii”, a menţionat, ieri, Mirela Macra, consilier în cadrul Biroului de Comunicare al Primăriei Oradea. Totuşi, autorităţile au dat ieri dovadă de înţelegere. Astfel, au fost demolate doar împrejmuirile locuinţei, angajatul CFR primind termen ca până joi să îşi mute lucrurile, urmând ca vineri angajaţii primăriei să revină pentru demolarea construcţiei.