CSM Oradea - Dinamo Bucureşti Sorţii au făcut ca, în decurs de două săptămâni, echipele orădene de fotbal şi polo angrenate în disputele primului eşalon, să dispute derby-uri cu formaţiile bucureştene Rapid şi Dinamo. În urma acestor jocuri, niciuna din formaţiile noastre nu s-a ales cu vreun punct în faţa mai titraţilor adversari. Fotbaliştii au pierdut cu 1-0 în Giuleşti, respectiv 3-2, acasă cu Dinamo, în timp ce poloiştii au fost învinşi cu 9-4 de Rapid. Azi şi mâine, CS Municipal are şansa de a îmbunătăţi acest bilanţ, întâlnind la bazinul acoperit formaţia Dinamo Bucureşti, într-un derby al Diviziei A la polo. Dubla cu "roş-albii" este foarte importantă în lupta pentru locul trei al clasamentului, echipa care va învinge luând o opţiune serioasă în acest sens. Soarta locurilor de pe podium se va decide, însă, doar în urma celor patru turnee care vor avea loc după încheierea sezonului regulat. Orădenii, antrenaţi de Cornel Gordan, au pregătit cu maximă seriozitate şi determinare jocurile cu Dinamo, dorind să-şi păstreze avansul de două puncte, deţinut în faţa bucureştenilor. Speranţele gazdelor sunt alimentate şi de faptul că, în tur, CS Municipal a reuşit performanţa de a se întoarce neînvinsă din Capitală, obţinând o victorie şi un egal în bazinul dinamoviştilor, această izbândă venind după o pauză de 17 ani. Întreg lotul este apt, iar începând de joi, cei doi bucureşteni, Balanov şi Geambaşu s-au pregătit şi ei alături de echipă. Prima partidă va începe azi, de la ora 18.00, iar cea de a doua, mâine, de la ora 10.00, fiind arbitrată de Cristian Barabancea (Bucureşti) şi Marius Iegariu (Arad). Celelalte meciuri ale etapei: Astra Arad - CSM Poli Cluj-Napoca, Steaua - Rapid, Voinţa Cluj-Napoca - Sportul Studenţesc. Clasament 1. Rapid 21 21 0 0 268-72 42 2. Steaua 22 19 0 3 229-86 38 3. CSM 21 15 1 5 296-118 31 4. Dinamo 21 14 1 6 200-89 29 5. Sportul 21 4 2 15 107-243 10 6. Voinţa 21 3 2 16 95-205 8 7. Poli 22 3 2 17 99-284 8 8. Astra 21 1 2 18 77-274 4