Pompierii bihoreni vor primi simbolul onoarei, vitejiei şi al gloriei militare - Drapelul de luptă al unităţii. Ceremonia militară de acordare a Drapelului de luptă Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al judeţului Bihor se va desfăşura în data de 12 august 2016, începând cu ora 10.00, în Piaţa Unirii din municipiul Oradea.

Acordarea drapelului de luptă s-a făcut prin decret al preşedintelui României, nr. 381 din 07.04. 2016, publicat în Monitorul Oficial al României partea I nr. 273 din 11.04.2016. Drapelul de luptă, simbol al preţuirii faţă de ţară, este menit să reamintească fiecărui militar tradiţiile glorioase ale poporului român, în general, şi ale unităţii căreia îi aparţine, în special, precum şi datoria sacră de a servi cu credinţă patria. El reprezintă trecutul, prezentul şi viitorul ţării şi este emblema fiinţării şi funcţionării unităţii respective, simbol către care se îndreaptă aspiraţiile tuturor celor care îşi desfăşoară activitatea, îşi îndeplinesc misiunile şi luptă sub faldurile sale.

Fiecare Drapel de luptă are elemente de identificare proprii, în sensul că, în cele patru colţuri ale flamurii sunt brodate cu fir aurit, cununi cu două ramuri de stejar care au în interiorul lor semnul de armă, iar pe placa ce susţine acvila cruciată şi pe inelul de pe hampă este inscripţionat numele unităţii. Pe timp de pace, Drapelul se păstrează în condiţii speciale şi este scos din vitrina sigilată doar cu aprobarea comandantului unităţii şi doar la aniversarea anumitor evenimente importante ale ţării ori ale unităţii, fiind apărat de garda drapelului.