Atmosfera Sfintelor Sărbători de Iarnă şi-a făcut prezenţa luni seara şi la Liceul Teoretic "Onisifor Ghibu". Elevii au pregătit pentru profesorii lor, pentru reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean şi părinţi, care s-au adunat în număr mare în Sala Festivă a şcolii, un program artistic, fapt ce a dovedit încă o dată că tradiţia şi obiceiurile străbune nu se uită, ci, din contră, acestea sunt transmise din generaţie în generaţie. Serbarea tradiţională organizată de Crăciun a reunit atât elevii din clasele primare, cât şi pe cei din gimnaziu şi liceu. Mai mult, ca un element de surpriză, din program nu au lipsit nici foştii absolvenţi ai şcolii, care an de an au fost alături de colegii lor care încă sunt la şcoală. Programul a debutat cu colindele interpretate de elevii claselor primare şi gimnaziale, care au fost pregătiţi de către prof. Florica Pirtea şi acompaniaţi la chitară de prof. Dorina Nicolau. Trăirea sufletească a copiilor a strârnit emoţii în rândul părinţilor şi dascălilor care nu au încetat nici o clipă să-i aplaude. Corul liceenilor a adus în scenă colindele tradiţionale, care au fost interpretate într-un mod original. Portul popular şi tradiţia colindatului la sate au fost reactualizate de către elevii clasei a VI-a C, care au fost instruiţi de către profesorii Violeta Taichiş şi Mircea Dărăban. Din programul prezentat de ei nu au lipsit alduirea colacului şi a pălincii, jocul caprei şi dansul fetei gazdelor, pentru a vedea dacă nu e şchioapă. În finalul programului cei mai mici colindători au fost răsplătiţi cu cadouri oferite de Fundaţia Pro Familia - organizaţie nonguvernamentală, iar colegii lor mai mari de la liceu au primit din partea comitetului de părinţi câte o ciocolată.