Poliţiştii de frontieră salontani au depistat doi minori care intenţionau să călătorească în străinătate, deşi nu posedau documente legale. Cei doi au fost întorşi de la graniţă şi au ajuns la un centru pentru copii.

În punctul de trecere al frontierei Salonta s-au prezentat pentru a ieşi din ţară, călătorind cu un autocar înmatriculat în Bucureşti, doi minori. La controlul de frontieră efectuat s-a constatat că aceştia nu îndeplinesc condiţiile legale de ieşire din România. Astfel, unul dintre copii nu era însoţit de o persoană majoră şi nu poseda împuternicire din partea părinţilor pentru a ieşi din ţară, iar în al doilea caz, deşi minorul poseda împuternicire legală din partea părinţilor pentru a ieşi din ţară, însoţitorul acestuia nu avea cazier judiciar. Poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei celor doi, în conformitate cu prevederile Legii nr. 248/2005, art. 31, minorii fiind predaţi Centrului de copii neacompaniaţi Bihor.