Asociația Lotus Oradea a organizat, ieri, în Parcul Bălcescu, ultima ediție din acest an a târgului de păsări și animale mici. Din păcate, timpul nu a ținut cu orădenii, fiindcă a plouat toată ziua, însă cei care au ales să nu stea în casă au avut numai de câștigat pentru că s-au putut bucura de animăluțele prezente la eveniment.

 

În jur de 40 de crescători din Bihor și județele limitrofe, dar și din Ungaria au fost prezenți ieri, în Parcul Bălcescu, la târgul de păsări și animale mici organizat de Asociația Lotus Oradea. Ei au venit cu iepuri, găini, porumbei, papagali, găini, fazani, rațe, gâște etc.

Din cauza vremii nefavorabile, numărul orădenilor care au participat la eveniment a fost mai mic decât la ediția anterioară, însă cei care nu s-au lăsat intimidați de vremea urâtă de afară au avut numai de câștigat, pentru că s-au putut bucura de frumoasele necuvântătoare prezente la târg.

Ciprian Ionescu, organizatorul târgului, ne-a declarat că scopul acestui eveniment este de a aduce o bucurie celor mici, care au ocazia să vadă pe viu cum arată păsările sau animalele mici pe care de obicei le văd doar la televizor sau în cărți. “Un alt scop al acestui târg este acela de a le insufla copiilor și tinerilor pasiunea pentru creșterea păsărilor și animalelor mici, mai precis de a forma tineri crescători”, a mai spus interlocutorul nostru.

Asociația Lotus Oradea a organizat în acest an șapte asemenea târguri, la care au fost prezenți crescători din Oradea și Bihor, dar și din țară și de peste hotare. Toţi cei care au vizitat târgul au avut doar de câştigat, cei mai fericiţi şi fascinaţi de rasele de necuvântătoare fiind copiii.