Ca-n fiecare an de Ziua Morților, ieri, orădenii au luat drumul cimitirelor pentru a-și comemora morții. Chiar dacă societatea de transport în comun OTL a anunțat că a suplimentat numărul autobuzelor care circulă spre şi dinspre Cimitirul Municipal, ieri dimineață, în jurul orei 10.00, în autobuzul 14, care mergea spre cimitir, nu aveai loc să arunci un ac.

 

Mii de orădeni au mers ieri la Cimitirul Municipal, pentru a curăța mormintele și a aprinde o lumânare în memoria celor dragi care i-au însoțit cândva de-a lungul vieții. Mulți dintre ei au venit cu câteva săptămâni înainte, pentru că ieri, de Ziua Morților, nu s-a putut intra cu maşina în cimitir, cu excepția autoturismelor care au transportat persoane cu handicap locomotor sau mobilitate redusă. Condiția necesară a fost ca persoanele în cauză să aibă asupra lor o legitimaţie care să ateste acest fapt. În plus, cei care au dorit unelte (sape, greble, lopeţi, mături etc.) pentru aranjarea mormintelor le-au putut solicita la intrarea în cimitir de la postul de pază, pe bază de buletin. A fost o zi bună și pentru florari, care ieri și-au rotunjit veniturile vânzând buchete de flori, în general crizanteme, dar și jerbe și coroane, realizate atât din flori naturale, cât și artificiale. Candelele au fost, de asemenea, la mare căutare în această zi, mii de lumânări fiind aprinse în această zi, în memoria celor trecuţi în eternitate. Se spune că de Ziua Morţilor porţile Tărâmului de Dincolo se deschid, iar morţii vin să-i viziteze pe cei vii. Semnificaţia Zilei morţilor se regăseşte în spiritualitatea Bisericii Romano-Catolice, însă tradiţia a fost preluată în timp şi de ortodocşi, luterani, calvini sau unitarieni. În general, Biserica Ortodoxă face pomenirea morţilor sâmbăta. În Evul Mediu, pe 1 noiembrie, după Sfânta Liturghie dedicată Zilei tuturor Sfinţilor, oamenii îşi petreceau după-amiaza în cimitire rugându-se pentru sufletele răposaţilor. Aşa se explică originea consacrării primei zile din Brumar drept zi de pomenire a celor morţi. Aşa cum se întâmplă în fiecare an, în cimitirele din Bihor pregătirile au început cu câteva zile înainte. Mormintele au fost curăţate şi înfrumuseţate cu flori, iar în 1 noiembrie, mii de candele s-au aprins în memoria celor dragi trecuţi în veşnicie. Tot în această zi, preoţii au făcut rugăciuni şi au ținut slujbe, aşa cum cere tradiţia.

Astăzi, 2 noiembrie, preoţii catolici au dreptul să oficieze trei liturghii, una pentru propriii răposaţi, una pentru sufletele celor care au murit în cele două războaie mondiale şi una pentru sufletele credincioşilor care au aparţinut de parohia respectivă.