Începând de joi seara, judeţul Bihor are din nou prefect, chiar dacă acesta a fost numit doar temporar, Mircea Ghitea, fost comisar şef al Gărzii de Mediu Bihor, depunând jurământul în faţa reprezentanţilor Guvernului, reprezentanţilor cultelor religioase, primarilor, şefilor serviciilor publice deconcentrate, directorilor din cadrul Instituţiei Prefectului, conducerii Consiliului Judeţean Bihor, a unor personalităţi ale vieţii publice şi politice judeţene, precum şi a unora dintre parlamentarii bihoreni. De asemenea, noul reprezentant al Guvernului în Bihor şi-a prezentat priorităţile mandatului său. Din partea Guvernului au participat secretarul de stat în cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, Victor Paul Dobre, şi secretarul general al Guvernului, fostul prefect de Bihor, Ilie Bolojan. După ce a depus jurământul, noul prefect interimar a anunţat că, pentru perioada mandatului său, şi-a stabilit trei priorităţi: sprijinul pentru implementarea politicilor de mediu, soluţionarea cererilor depuse la Instituţia Prefectului de către cetăţenii judeţului, precum şi accelerarea procesului de retrocedare a proprietăţilor. Mircea Ghitea a mai ţinut să atragă atenţia că se va asigura că servirea bihorenilor de către instituţiile publice să nu mai fie condiţionată de anumite foloase personale pentru funcţionari. "Cei care vor fi prinşi vor trebui să părăsească postul de funcţionar public", a declarat Ghitea, adăugând că "vreau să asigur serviciile deconcentrate de întregul meu sprijin. Cei care nu doresc să colaboreze să lase locul altora". Secretarul general al Guvernului l-a sfătuit pe înlocuitorul său să continue lucrurile bune începute în perioada în care el era la conducerea Instituţiei Prefectului şi să le abandoneze pe cele rele. "Sfatul meu este să fie reprezentantul în teritoriu al Guvernului şi reprezentantul judeţului Bihor în faţa Guvernului", a fost mesajul fostului prefect, Ilie Bolojan. La rândul său, Victor Paul Dobre a declarat că funcţia de prefect este una foarte grea, însă este convins că Mircea Ghitea îi va face faţă. "Noul prefect vine după un om pentru care am tot respectul, care s-a remarcat şi a făcut cinste funcţiei de prefect şi celei de înalt funcţionar public", a precizat secretarul de stat din cadrul MIRA. Acesta a mai anunţat că informaţiile despre Mircea Ghitea i-au fost furnizate de Ilie Bolojan şi de secretarul de stat în Ministerul Mediului, Lucia Varga. Decizia de numire, temporară, a acestuia în funcţie a fost luată însă după ce a discutat cu preşedintele PNL Bihor, deputatul Cornel Popa. Mircea Ghitea va ocupa funcţia de prefect al judeţului Bihor până la organizarea unui nou concurs pe post, în maximum şase luni, la care acesta ar putea să se înscrie, dacă, între timp, va urma cursurile Institutului Naţional de Administraţie.