Discriminarea reprezintă tratamentul diferenţiat aplicat unei persoane în virtutea apartenenţei, reale sau presupuse, a acesteia la un anumit grup social. În Marea Britanie, doctrina socială a consacrat conceptul de "discriminare pozitivă", constând dintr-o strategie ce are menirea să asigure egalitatea de şanse pentru toţi cetăţenii, indiferent de grupul căruia îi aparţin. Discriminarea pozitivă presupune dezvoltarea de politici şi de practici care ajută la depăşirea dificultăţilor în domenii precum piaţa muncii, educaţia şi locuirea. În tendinţa societăţii româneşti de a prelua modele din vest, se exagerează şi pe această linie, ajungându-se, nu o dată, ca reprezentanţii unei majorităţi (etnice, confesionale sau de altă natură) să suporte anumite nedreptăţi, pe considerentul că o anumită minoritate se doreşte să fie privilegiată. Exemplul clasic (caz şcoală) este cazul cetăţenilor români de naţionalitate română care, necunoscând o anumită limbă (alta decât cea oficială) nu pot ocupa anumite funcţii publice în unităţile administrative unde anumite minorităţi etnice depăşesc ca pondere 20% din populaţie.
Mai sunt însă şi alte exemple scandaloase de discriminare pozitivă. Aş vrea să spun câteva lucruri despre un astfel de caz, cu trimitere la un eveniment, într-adevăr "de tristă amintire" pentru naţia română, comemorat cu mare pompă, ca în fiecare an, şi de către românii de naţionalitate maghiară. Aflăm din presa acestor zile că Tőkes şi UDMR au căzut la pace privind comemorarea celor 13 ofiţeri (Ladislau Aulich - austriac; Ivan Damianic - sârb; Aristide Desewffy - maghiar născut în Čakanovce, Slovacia; Ernő Kiss - armean născut la Timişoara, Carol Knezic - croat; Georg Lachner - slovac, născut în Necpaly; Vilmos Lazar - maghiar născut în Zrenjanin din Serbia; Karl von Leiningen-Westernburg - german, născut în Hessa; József Nagysándor - maghiar; născut la Oradea; Ernst Pöltenberg - austriac, născut la Viena; nu cunoştea limba maghiară; Josef Schweidel german, născut în Sombor - Serbia; Ignác Török - maghiar născut în Gödöllő şi Carol Vécsey - maghiar născut în Pesta) judecaţi, condamnaţi şi executaţi la Arad în octombrie 1949. Stăruim pe această cale în a lămuri confuzia întreţinută de un istoric local care susţinea că printre cei 13 s-ar fi aflat şi Kazmer Rulikowsky. Legat de acest eveniment comemorativ, la care va participa şi "hoverul" lui Tőkes, Viktor Orban (ştiţi care, cel care, în urmă cu câţiva ani, în calitate de prim-ministru al... Ungariei, la o adunare publică ce avea loc la Băile Tuşnad, spunea că în acel moment: "... avem 70% din Ardeal", o parte cu acte în regulă, restul "... ştim noi cum"!?) ne întrebăm şi noi (ca tot omul, deh!) dacă "Ordonanţa de urgenţă nr. 31 din 13 martie 2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii" (cea care pe noi românii ne obligă printre altele să ne dezicem de cel mai demn şi capabil şef de Stat pe care România l-a avut în istorie) nu interzice astfel de manifestări, cu atât mai mult cu cât cei 13 generali (grade ce le-au fost conferite de către Kossuth Lajos) şi generalul polonez Josef Bem (al cărui nume l-au pictat pe zidurile străzii Tuberozelor "tinerii ardeleni" discipoli ai lui Tőkes) au pe conştiinţă vieţile a circa 40.000 de români?
În Oradea noastră dragă, sunt comemoraţi cu mare fast şi fără nicio stinghereală cei care au vărsat potop de foc şi sânge peste pământurile şi peste familiile înaintaşilor noştri, iar cei care s-au luptat cu armata română care dorea să instaureze ordinea legală pe aceste locuri în urma Primului, respectiv al celui de-al Doilea Război Mondial, au monument comemorativ în Episcopia Bihor, respectiv placă de aducere aminte pe Biserica "Sfântul Ladislau" din centrul oraşului. Tot aici se practică un deşănţat cult al personalităţii criminalului Wass Albert (judecat în lipsă şi condamnat la moarte în 1946 şi înregistrat pe lista specială a criminalilor internaţionali aflată la Muzeul Holocaustului din New York).

Un amic de-al nostru, cârcotaş de felul lui, zice, precum maestrul Alexandru Andrieş: "Se poate mai rău!" şi dă exemplul oraşului Cluj-Napoca, unde, în urma unei scrisori deschise adresate primarului (şi semnată, printre alţii, şi de... Emil Boc!?) se pare că se vrea să se dea jos statuia lui Avram Iancu din centrul oraşului.