Confecţionarea măturilor din nuiele de mesteacăn în satul Bucuroaia, comuna Copăcel, este o tradiţie devenind peste timp o adevărată artă populară nepieritoare. Banalul "târş" (denumirea populară) este la prima vedere o unealtă simplă, dar de mare folos şi chiar de strictă necesitate între uneltele de uz gosodăresc. La Bucuroaia confecţionarea acestor mături constituie o ocupaţie din care pensionarii practicând-o la domiciliu realizează un oarecare venit. Fiind zonă de deal, cu pământuri argiloase cu slabă fertilitate, o producţie de 800-1000 kg grâu sau porumb la hectar nu satisface cerinţele traiului zilnic din agricultură. În această situaţie cetăţenii s-au orientat spre exploatarea resurselor locale transformând lăstarii arborilor de mesteacăn ce populează pădurile şi păşunile în măturile atât de căutate pe piaţă. Nu de puţine ori pot fi văzuţi în pieţe meşteri din Bucuroaia, cu mături din nuiele de mesteacăn valorificate la un preţ de 50.000 lei vechi bucata. Există şi o întrecere între confecţionarii de mături de la Bucuroaia şi din alte localităţi din zona Beiuşului, în special de la Budureasa, privind calitatea. Pensionarul Petru Simuţ din Bucuroaia şi-a antrenat la muncă toată familia, cei doi fii şi soţia. Dacă acum câţiva ani erau în sat doar 10 meseriaşi de mături din mesteacăn acum sunt peste 40, iar calitatea este ceea care primează, spune interlocutorul nostru, Petru Simuţ. Făcând un calcul economic despre cât costă manopera, coada măturii, care se fabrică la strung, sârmă şi materia primă, nuielele, raportate la preţul de 50.000 lei cu care se vinde, profitul este cam mic. "Noi nu ne uităm numai la preţ, arată un alt meşter de mături B. Ioan, le facem de calitate uşoare şi durabile ca să nu ne pierdem clienţii şi renumele." Într-adevăr, aceşti oameni care trăiesc din această sursă îi poţi vedea venind de la distanţă de peste 35 km şi pe la satele Roit, la Cheresig, Sânnicolau Român, Girişu de Criş, Tărian, de unde primesc în schimbul măturilor grâu şi porumb. Este de apreciat faptul că arta tradiţională rămasă moştenire de la bătrâni, transmisă din tată în fiu, este nepieritoare. Ea implică răbdare şi pricepere pentru ca munca să fie de folos.