În luna iunie a anului trecut, la Oradea, s-a inaugurat Bazinul Olimpic. La prima competiţie găzduită de această nouă bază sportivă, Oradea s-a achitat excelent de organizarea Campionatului European de Polo pentru juniori. Impresionaţi de ceea ce au văzut la Oradea, conducătorii Federaţiei Române de Polo, dar şi Vlad Hagiu, antrenorul naţionalei masculine de seniori, au hotărât organizarea unui puternic turneu internaţional de seniori. Acesta urma să aibă loc la Oradea, în luna februarie 2007, la el fiind invitate echipe din elita poloului european şi chiar mondial: Ungaria, Croaţia, Germania şi Grecia. Turneul ar fi reprezentat şi o nouă inaugurare a Bazinului Olimpic din Oradea, după acoperirea acestuia. Deşi termenul de finalizare a lucrărilor de acoperire a Bazinului Olimpic din Oradea a fost fixat pentru 1 noiembrie 2006, acesta nu a fost respectat. După o serie de amânări în ceea ce priveşte termenul de predare al lucrărilor, s-a ajuns în situaţia ca Oradea să nu mai poată găzdui acest turneu. Ţinând cont de acest aspect, Federaţia Română de Polo a hotărât ca turneul să se desfăşoare la Bazinul Olimpic din Cluj-Napoca. Referitor la mutarea acestui turneu de la Oradea la Cluj-Napoca, directorul CSM Oradea, Petruţ Drăgan, a declarat: "Am ţinut în permanenţă legătura cu cei de la federaţie, sugerându-le să se gândească şi la o variantă de rezervă, în cazul în care bazinul nu va fi gata la timp. Din păcate, acest lucru s-a întâmplat. Dacă în vară, lucrările au fost finalizate în termen, înainte de începerea Campionatului European de juniori, de data aceasta nu s-a mai putut. Nu este însă, în nici un caz, vina Clubului Sportiv Municipal Oradea sau a poloului orădean pentru această situaţie".