Actorul Sebastian Papaiani a murit la vârsta de 80 de ani, după o lungă suferinţă. Sebastian Papaiani fusese internat de urgență, în luna mai, pe secția de Neurologie a Spitalului Universitar de Urgență București, întrucât actorul suferise un atac cerebral.

Sebastian Papaiani s-a născut pe 25 august 1936, la Piteşti (Argeş). Copilăria şi-a petrecut-o, după cum declara actorul, “într-o lume modestă, într-un cartier paralel cu Costache Negri, unde era plin de ţigani, dar ţigani cu care puteai să fii prieten...”. Tatăl sau, Alecu Papaiani, era grec de origine, Papayannis fiind proprietarul unei curţi, undeva în mărginimea Piteştiului în care erau apartamente de două cămăruţe, închiriate de coşari, geambaşi, lustragii etc. Alături de prietenii lui era fascinat de circul ce venea în cartier şi de filmele ce rulau în acei ani, iar John Wayne şi Johnny Weissmuller erau preferaţii lui.

La 17 ani se angajează contabil la un oficiu farmaceutic, joacă teatru de amatori, îndrumat de fosta Miss România 1936, Crina Cojocaru, care îl determina să treacă peste multe obstacole şi să devină actor.

Acesta a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică, promoţia 1960 şi în 1963 debutează în filmul / comedia regizorului Geo Zaizescu , “ Un surâs în plină vara “, unde alături de tânăra şi frumoasă actriţa Florina Luican, se face remarcat atât de critici cât şi de public. Filmează an de an, atât în drame cât şi în comedii şi rămâne pentru totdeauna de neegalat în memoria cinefililor în rolurile :Plutonier Căpşună / “ B.D....”, Alecu / “ Asta seară dansăm în familie “, Păcală, Pompei / “ Toamna bobocilor “ şi mai ales Ieremia / “ Toate pânzele sus “.

Actorul Sebastian Papaiani a fost decorat la 13 decembrie 2002 cu Ordinul național Serviciul Credincios în grad de Cavaler, alături de alți actori, „pentru devotamentul și harul artistic puse în slujba teatrului romanesc, cu prilejul împlinirii unui veac și jumătate de existență a Teatrului Național din București”.