Azi, începând cu ora 9.00, va avea loc o nouă bursă a locurilor de muncă, de această dată evenimentul fiind organizat în special pentru persoanele cu dizabilităţi, apte de muncă. Acţiunea va fi găzduit de Şcoala de Arte şi Meserii "Ioan Bococi" din Oradea, de pe strada Tudor Vladimirescu nr. 42. Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bihor a reuşit să mobilizeze aproximativ 40 de agenţi economici, care pun la dispoziţia celor interesaţi 300 de locuri de muncă, din care opt pentru cei cu studii superioare.