Într-un sat parcă uitat de lume, cu uliţe întortochiate şi noroioase, situat la 20 de kilometri de Tileagd, a văzut lumina zilei, într-o familie cu opt copii, baciu Flore. La capătul satului Bălaia, pe un deal, o casă mică şi parcă neîngrijită, cu pereţii crăpaţi de ?bătaia? timpului şi a ploii, ne face să credem că este mândră că are un stăpân care nu a părăsit-o de un secol. O potecă noroioasă şi greu de traversat este puntea care leagă casa moşului Flore de restul satului. Obişnuit cu condiţii vitrege, fără curent din anul 1974, şi apă cu ţârâita, Florian Buzlea, ajuns la venerabila vârstă de 100 de ani, mai are puterea de a ne uimi cu poveştile sale din timpul tinereţii? Povestiri despre viaţă Născut în 9 martie 1904, baciu Flore Buzlea a dus o viaţă grea, marcată de cel de-al doilea război mondial, la care, de altfel, a şi participat, pe parcursul a doi ani, în timpul ocupaţiei maghiare. Viaţa-i zbuciumată i-a fost cunoscută doar de către rude şi vecini, care i-au apreciat, mereu, tenacitatea: ?Nu avea teren agricol şi a defrişat aproape un hectar de pământ, să asigure familiei sale cele necesare traiului. Provenit dintr-o familie cu opt copii, ştia ce este durerea şi greutatea în a obţine orice lucru, cât de mic. Nu avea pământ pe care să cultive cereale, astfel că a scos cioturile bătrânilor copaci din glie şi şi-a făcut holde, iar pământul l-a blagoslovit cu roade bune, în fiecare an, răsplătându-i ambiţia şi dăruirea?, povesteşte, cu nostalgie, un vecin. La 50 de ani, şi-a găsit jumătatea, nana Maria fiindu-i alături timp de 24 de ani, în care au dus, împreună, poverile şi bucuriile vieţii. Rodul iubirii lor s-a materializat în naşterea a doi băieţi, pe care Dumnezeu i-a trimis familiei Buzlea, să le mângâie bătrâneţile. Dar soarta crudă l-a lăsat doar pe unul dintre băieţi în viaţă. Celălalt fiu a trecut hotarul dintre viaţă şi moarte, pentru a o însoţi pe mama lui. A rămas singur şi, se pare, îi place aşa. Închis în căsuţa-i sărăcăcioasă din vârful dealului, unde ajungi doar dacă ai curajul să înfrunţi ?câmpiile mişcătoare? de noroi, bătrânul trăieşte, zi de zi, din amintirile unui trecut fericit? Alături de el, nora sa îi împărtăşeşte, adesea, momentele de tristeţe şi singurătate. Din ochii Mariei curge o lacrimă de fiecare dată când îşi aminteşte de dragostea vieţii sale, fiul lui Baciu Flore. ?Dumnezeu l-a chemat la dânsul şi m-a lăsat pe mine şi pe bătrân singuri pe lume. Ne e tare dor de cei trecuţi în nefiinţă, dar ne consolăm cu gândul că ne vom regăsi, într-o zi, în Ceruri?? Binecuvântată fie ţara noastră! Chiar dacă războiul i-a adus multă durere, moş Flore vorbeşte, cu seninătate, despre viaţa pe care a avut-o: "Am fost la război şi am dormit iarna prin poduri sau pe câmp, am rămas singur şi am dus o viaţă grea, dar Dumnezeu mi-a ajutat şi am reuşit să trec peste toate". Secretul longevităţii este, după părerea lui, caracterul calm şi regimul de viaţă deosebit. Îşi aminteşte, cu nostalgie, de soţia sa, decedată în urmă cu 30 de ani, şi de cei doi copii. Cel mai mult vorbeşte, însă, despre vremurile grele din timpul războiului şi se simte, adesea, ca şi cum ar fi încă în tranşee, spune, cu lacrimi în ochi "Binecuvântată fie ţara noastră". Anul trecut, cu ocazia referendumului efectuat de către Primăria Tileagd, în vederea obţinerii statutului de oraş, s-a constatat că în satul Bălaia există un om care bate ?suta? de ani. ?Am reacţionat imediat, considerând că a purta de grijă acestui om este o datorie de onoare a noastră, a tuturor. Deşi este veteran de război, singurul lui venit îl reprezintă o pensie de colectiv de aproximativ 470.000 lei. Bani foarte puţini, având în vedere nevoia de hrană, medicamente, lemne de foc etc., aşa că, în ziua în care a împlinit un secol de viaţă, pe lângă flori şi alimente, a primit din partea primarului comunei suma de 1. 000. 000 de lei, bani care îi vor fi oferiţi de acum încolo, lunar, din propriul său salariu.