Președintele american Donald Trump a semnat un ordin executiv prin care se suspendă primirea refugiaților timp de patru luni, iar a celor din Siria pe termen nedeterminat, declarând că scopul acestei acțiuni este de a preveni pătrunderea în țară a „teroriștilor islamiști radicali”.

Ordinul executiv suspendă programul de primire a refugiaților, prin care aproximativ 85.000 de refugiați din cauza războiului, opresiunii politice și religioase au fost primiți anul trecut în Statele Unite. Ordinul a suspendat pe termen nedeterminat primirea de refugiați din Siria, unde milioane de persoane au fost nevoite să fugă din cauza violențelor, și a impus controale mai dure pentru cetățenii din alte șapte state majoritar musulmane. „Vrem să fim siguri că nu vom lăsa să intre în țara noastră aceleași amenințări pe care soldații noștri le combat peste hotare”, a declarat Trump. Președintele american a explicat că oprirea temporară a programului de refugiați este necesară pentru ca agențiile guvernamentale să aibă timp să dezvolte un sistem de control mai strict. „Inițiez noi măsuri de control pentru a menține în afara Statelor Unite teroriștii islamiști radicali. Nu îi vrem aici”, a mai declarat liderul de la Casa Albă. Statele Unite ar putea însă să primească în continuare refugiați în funcție de caz și în timpul suspendării programului, iar autoritățile vor continua să proceseze cererile de azil depuse de persoanele care se declară victime ale persecuţiei religioase. Într-un interviu pentru CBN News, Trump a declarat că azilanții creștini care sunt victime ale persecuției religioase ar trebuie să primească prioritate în cadrul programului de primire a refugiaților. „Îi vom ajuta. Au fost tratați oribil”, a spus Trump. Consiliul pentru Relații Americano-Islamice (CAIR) a anunțat că va contesta în justiție constituționalitatea ordinului executiv. În anul bugetar precedent, Statele Unite au preluat peste 84.000 de refugiați, inclusiv peste aproximativ 12.500 de sirieni. În conformitate cu noul ordin executiv, în acest an, președintele plănuiește să reducă numărul refugiaților primiți la 50.000. Programul de primire și instalare a refugiaților a mai fost suspendat o singură dată, imediat după atacurile de la 11 septembrie 2001.

Deportări blocate temporar

Un judecător federal a emis o decizie de urgență prin care suspendă deportarea cetățenilor din statele vizate de ordinul executiv privind imigrația și primirea refugiaților semnat de președintele Donald Trump, motivând că persoanele reținute au argumente solide referitoare la încălcarea drepturilor.

Decizia a fost dată duminică dimineața de judecătorul districtual Ann Donnelly din New York după ce ordinul executiv al președinteleui Trump a fost contestat de avocaţii persoanelor afectate şi asociaţii pentru drepturile omului, relatează The Associated Press. Judecătorul și-a motivat decizia afirmând că persoanele reținute la aeroporturile din mai multe orașe americane ca urmare a ordinului executiv au argumente solide care indică o posibilă încălcare a drepturilor legale. Decizia judecătorului se aplică doar în privința unei părți din persoanele afectate de ordinul executiv al lui Trump. Decizia a fost primită cu urale de protestatarii aflați în zona mai multor aerorporturi americane și în fața tribunalului din Brooklyn, New York, unde a fost emisă decizia. Astfel, autoritățile americane nu vor mai putea deporta nicio persoană care a ajuns în Statele Unite cu o viză validă venind din Irak, Iran, Sudan, Libia, Somalia și Yemen. De asemenea, se aplică persoanelor care au solicitat azil. Unii cetățeni străini cărora le-a fost aprobată îmbarcarea la bordul zborurilor spre SUA înainte de semnarea ordinului executiv au fost reţinuți, fiind informați că nu le mai este permisă intrarea în țară. Un oficial al Departamentului pentru Securitate Internă a comunicat presei că în cazul a 109 persoane aflate în tranzit le-a fost interzisă intrarea, iar 173 de persoane nu au primit permisiunea să se îmbarce la bordul unor curse aeriene care se îndreptau spre SUA.

Mii de persoane au protestat

Mii de persoane s-au strâns în aeroporturile din mai multe orașe americane pentru a protesta față ordinul semnat de președintele Donald Trump. Sute de persoane au venit la Aeroportul Internațional John F. Kennedy din New York pentru a protesta față de reținerea a doi cetățeni irakieni care au fost ulterior eliberați. Congresmanul democrat Nydia Velazquez a participat la manifestația de la aeroportul din New York și a catalogat ordinul executiv semnat de Trump drept „rușinos” și „ne-american”. Sute de persoane, printre care și senatoarea Elizabeth Warren, s-au strâns pentru a protesta și la aeroportul Logan din Boston. Alte demonstrații majore au mai avut loc la aeroporturile din San Francisco, Los Angeles, Denver, Colorado sau Dallas. Proteste erau programate să aibă loc duminică în mai multe orașe din SUA, printre care Orlando, Boston, Philadelphia, Atlanta, Seattle, Washington și Chicago.