Apropierea campaniei electorale pune presiune pe autorităţi. Primarul Ilie Bolojan a promis că, pe data de 1 iunie, Aquaparcul care se ridică pe vechiul ştrand municipal își va deschide porțile. Un termen care pare greu de respectat...

 

Potrivit declarațiilor primarului Ilie Bolojan, până pe 15 aprilie, Aquaparcul ar trebui să fie deja preluat de Administrația Domeniului Public (ADP) Oradea. Cei care gestionează acest proiect, însă, par destul de reticenți cu privire la respectarea acestui termen. Ieri, Liviu Andrica, directorul ADP a recunoscut că încă nu a fost invitat să preia noua investiție. Apoi, după această dată, ar mai avea nevoie de cel puțin o lună, dacă nu chiar două, pentru deschiderea unității de agrement. Pe lângă timpul necesar pentru efectuarea probelor „la cald”, ADP Oradea trebuie să scoată la concurs 40 de posturi. „Avem întocmită organigrama. Vom face angajări pentru operatori date, administrator, șef compartiment, recepționere, curățenie”, a precizat Liviu Andrica. Acesta a adăugat faptul că ADP Oradea va trebui să a organizeze proceduri pentru achiziția de prestări servicii, dar și pentru alimentație publică. „Nu externalizăm nimic. Trebuie să achiziționăm serviciile unor salvamari, de pază, asistenţă medicală”, a adăugat șeful ADP Oradea. În ce privește prețurile, Liviu Andrica nu a oferit nicio informație, anunțând că ele vor fi aprobate de Consiliul Local Oradea.

Între timp, pe șantierul de la Aquaparc se fac ultimele pregătiri. „Mai trebuie placat cu ceramică un perete de la bazinul de sărituri. De asemenea, se fac înierbările și ultimele plantări”, a declarat Annamaria Sava, managerul proiectului „Complexul Wellnes Termal Nymphaea”. Ieri, au fost montate block-straturile pe platformele de la bazinul de înot. „În ce privește bazinul de înot, am realizat măsurătorile topografice din care au rezultat că ne încadrăm în standardele FINA. Am transmis informația Federeației Naționale și urmează să anunțăm și Federația Internațională. Acest lucru înseamnă că orice competiție și rezultatele de aici vor putea fi omologate oficial”, a precizat Annamaria Sava. Pentru bazinul de sărituri mai trebuie achiziționate pendulele pentru trambulinele de la 1 și 3 metri. Totodată s-au început procedurile de punere în erodaj a echipamentelor. Potrivit managerului de proiect, finalizarea tuturor procedurilor de recepție ar putea dura până la finele lunii aprilie sau chiar început de luna mai.

Început în luna februarie 2015, proiectul trebuia finalizat până pe 31 decembrie 2015. Proiectul prevede în total 12 bazine interioare, 6 bazine exterioare şi 10 aquatobogane. Două dintre bazine pot fi folosite şi pentru competiţii sportive, unul fiind pentru înot, iar cel de-al doilea pentru sărituri. Construcţia principală este prevăzută cu 7 lifturi, din care unul din sticlă, care poate să ofere o imagine panoramică. Partea cea mai atractivă este cea de SPA, cu o spectaculoasă baie turcească, cu camere jacuzzi, tratament acvatic, masaj, saline cu sare de Hymalaia şi Praid, camere cu gheaţă, saune etc. Clădirea principală, care are un regim de înălţime de S+P+E, este cea de-a treia construcţie din ţară prevăzută cu o cupolă din folie triplustrat ce permite pătrunderea razelor de soare pentru cei ce stau în interior şi vor să facă plajă. De asemenea, arhitectura acestui imobil aminteşte de floarea de lotus, prin cele şapte petale, care pot fi utilizate ca umbrare. La subsol vor fi amplasate vestiarele pentru vizitatori cu 1.000 de dulapuri, care vor putea fi accesate cu ajutorul brăţarei de acces. Valoarea contractului de execuţie se ridică la 70 milioane de lei, plus TVA.