Cântăreaţa Delia a primit trofeul „Artistul anului 2015” la cea de-a XIV-a ediţie a Premiilor Muzicale Radio România, care a avut loc duminică seară, 20 martie, la Sala Radio din Bucureşti.

Prima zi a primăverii, duminică, 20 martie, a găzduit seara muzicii româneşti la Sala Radio – a XIV-a ediţie a Galei Premiilor Muzicale Radio România. Trofee deosebite, creaţii originale din cristal cu incrustaţii de argint, purtând semnătura aceluiaşi inspirat artist plastic, sticlarul Ioan Tămâian, au fost înmânate artiştilor premiaţi, pentru performanţele lor din anul 2015. Covorul roşu, spectacolul de lasere, paparazzi, camere, blitzuri şi aplauze, astfel au fost întâmpinate vedetele nominalizate la premii încă de la intrarea în foaierul Sălii Radio. Radio România a premiat astfel, într-un spectacol de gală, cele mai bune performanţe ale anului trecut în muzica pop, folk, pop-dance şi pop-rock, pe lista nominalizaţilor figurând artişti de top ai show bizz-ului românesc şi numeroase hituri ale anului 2015. De asemenea, au fost acordate două premii speciale şi, pentru prima dată în istoria Premiilor Muzicale Radio România, new media a intrat în palmaresul Galei cu două distincţii: „cel mai bun video” şi premiul „Big Like”.

Astfel, 15 trofee din sticlă încrustată cu argint, realizate de artistul plastic Ion Tămâian și personalizate cu numele câştigătorilor, au răsplătit performanţele înregistrate în anul 2015 de artiști din toate generațiile. Trofeul „Artistul anului 2015” a revenit cântăreţei Delia. Premiul a fost anunţat printr-un mesaj video de Ovidiu Miculescu, preşedintele-director general al Societăţii Române de Radiodifuziune (SRR) şi a fost oferit Deliei în numele său de Eugen Rusu. Delia a primit şi premiul la categoria „Big Like – Facebook” cu piesa „Inimi desenate”, melodie care a fost desemnată şi „Piesa anului 2015”. Anul trecut, tot Delia a câştigat la categoria „Cântecul anului” (2014), cu piesa „Pe aripi de vânt” (Delia feat. Kaira). „Cea mai bună piesă pop” din 2015 de la gala Premiilor Muzicale Radio a fost „Niciodată să nu spui niciodată!”, rezultatul colaborării dintre Andra şi Cabron.

Tot Andra, care a fost desemnată şi „Cea mai bună voce feminină” din 2015, a primit şi premiul pentru „Cel mai bun video – Youtube” cu videoclipul piesei „Avioane de hârtie”, interpretată împreună cu Shift. „Cea mai bună piesă pop-dance” a fost desemnată „Bop, Bop”, interpretată de Inna şi Eric Turner, în timp ce premiul pentru „Cea mai bună piesă pop-rock” a fost primit de melodia „De câte ori să te iubesc”, a trupei Holograf. Pe de altă parte, Nicoleta Nucă a primit premiul pentru „Cel mai bun debut” al anului 2015.

„Albumul anului 2015” a fost desemnat „Te iubesc” al trupei Direcţia 5, care a câştigat şi la categoria „Cel mai bun duo / grup” – cu melodia „Te iubesc”, un duet cu Alinka.

„Un om mai bun”, piesa trupei Proconsul a fost primit premiul la categoria „Cel mai bun mesaj”. „Cel mai bun compozitor” a fost desemnat Kazibo (Ovidiu Baciu şi Alex Pelin), în timp ce Mihail a câştigat trofeul pentru „Cea mai bună voce masculină”. Totodată, cântăreaţa Zoia Alecu a primit premiul la categoria „Omul cu chitara”. Premiul special pentru întreaga carieră a fost acordat muzicianului Marius Ţeicu, fiind înmânat de Angela Similea şi Corina Chiriac. Iar Gabriel Cotabiţă a primit Premiul de Excelenţă Radio România din partea unui cuplu celebru – textiera Andreea Andrei şi compozitorul Ionel Tudor.