Preşedintele în exerciţiu al Muntenegrului, Filip Vujanovici, a fost reales în funcţie cu 51,89 la sută din voturi, conform rezultatelor oficiale preliminare anunţate ieri de Comisia Electorală, relatează AFP.

Vujanovici a obţinut 51,89 la sută din voturi, fiind urmat de candidatul opoziţiei prosârbe, Andrija Mandici, cu 19,55 la sută din voturi, şi de candidatul liberal Neboişa Medojevici, cu 16,64 la sută din voturi. Comisia Electorală a precizat că, în urma alegerilor de duminică, Vujanovici s-a clasat pe primul loc în 12 dintre cele 21 de circumscripţii din ţară. Victoria lui Vujanovici va fi anunţată oficial după expirarea termenului de depunere a contestaţiilor, la 15 zile de la data desfăşurării alegerilor. Preşedintele muntenegrean, al cărui rol este de ordin protocolar, este ales pentru un mandat de cinci ani. Muntenegrul s-a separat de Serbia în 2006, în urma unui referendum la care 55,5 la sută dintre alegători s-au pronunţat în favoarea independenţei. La alegerile prezidenţiale de duminică au fost prezenţi peste 800 de observatori locali şi internaţionali, iar Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) a apreciat că alegerile prezidenţiale s-au desfăşurat, în general, "în conformitate cu normele internaţionale".